Preţurile terenurilor agricole se situează între 2.500 de euro şi 10.000 de euro/ha, în funcţie de zonă, iar tendinţa de tranzacţionare se va menţine ridicată şi în 2018, după ce anul trecut s-au tranzaţionat 100.000 de hectare, a declarat Robert Rekkers, directorul general Credit IFN, citat de Ziarul Financiar. În Satu Mare, un hectar de teren poate ajunge chiar și până la 7.000 de euro.
Cele mai scumpe terenuri sunt în Ilfov şi Ialomiţa, unde sunt cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pe hectar; pentru Arad, Timiş şi Caraş-Severin preţurile sunt cuprinse între 6.000 – 8.500 de euro pe hectar, iar în Călăraşi de 4.000 – 8.000 de euro pe hectar.
Urmează Botoşani şi Iaşi: 3.500 – 7.000 de euro pe hectar; Brăila: 5.000 – 7.000 de euro pe hectar; Satu Mare şi Bihor între 4.000 – 7.000 de euro pe hectar; Braşov, Harghita şi Covasna: 4.000 – 7.000 de euro pe hectar; Buzău, Prahova şi Dâmboviţa: 4.000 – 7.000 de euro pe hectar; Tulcea şi Constanţa: 4.000 – 7.000 de euro pe hectar; Vrancea şi Galaţi: 3.500 – 6.000 de euro pe hectar; Cluj, Alba şi Hunedoara: 3.500 – 5.500 de euro pe hectar; Mureş şi Sibiu: 4.000 – 5.500 de euro pe hectar; Dolj şi Olt: 4.500 – 5.500 de euro pe hectar; Maramureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud: 2.500 – 5.000 de euro pe hectar; Gorj şi Mehedinţi: 2.500 – 5.000 de euro pe hectar; Teleorman şi Giurgiu: 3.000 – 6.000 de euro pe hectar; Suceava, Neamţ şi Bacău: 3.500 – 5.000 de euro pe hectar; Vâlcea şi Argeş: 2.500 – 4.000 de euro pe hectar; Vaslui: 2.500 – 4.000 de euro pe hectar.
Sursa – zf.ro