Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

TOP 20 cei mai mari plătitori de impozite din Satu Mare. Mesajul primarului

Primarul Municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, viceprimarii Doina Feher și Adrian Albu, alături de administratorul public al orașului Maskulik Csaba, au participat marți, 13 februarie, la o întâlnire cu primii 20 de contribuabili persoane juridice din municipiul Satu Mare.

Subiectul întâlnirii care a avut loc la Centrul Tehnologic de Inovare și Afaceri a fost activitatea administraţiei publice locale din anul 2017, precum şi principalele proiecte și direcții de dezvoltare ale orașului în 2018.
“Am ținut să vă invit la această discuție care se dorește a fi una informală, ca să vă mulțumim pentru implicare, pentru faptul că ați înțeles să susțineți dezvoltarea municipiului Satu Mare prin activitatea pe care o desfășurați. Dumneavoastră sunteți motoarele economiei sătmărene, având o cifră de afaceri de peste un 1 miliard de euro și peste 15.000 de salariați. Dorim să vă cunoaştem mai bine opiniile şi sugestiile în privinţa proiectelor de dezvoltare a municipiului în 2018 și de asemenea dorim să vă arătăm ce am făcut cu banii dumneavoastră și ai cetățenilor”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Fiecare antreprenor a venit cu propuneri privind dezvoltarea sferei economice, a învățământului dual, îmbunătățirea infrastructurii rutiere, cât și a transportul public. Cele mai multe dintre problemele sesizate au primit răspunsuri din partea conducerii Primăriei.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a subliniat la finalul discuțiilor că își dorește ca astfel de întâlniri să mai aibă loc și pe viitor pentru că o colaborare strânsă între administrația publică locală și mediul de afaceri este benefică în dezvoltarea municipiului Satu Mare.

 

Cei mai mari contribuabili la bugetul local al municipiului Satu Mare:

  1. DRM DRAXLMAIER ROMÂNIA SISTEME EL
  2. APASERV SATU MARE SA
  3. ZES ZOLLNER ELECTRONIC
  4. ELECTROLUX ROMANIA
  5. BR REAL FRIENDS
  6. ZIRMER BUD
  7. AUTONET IMPORT
  8. SOLAREX
  9. SUMIRIKO AVS ROMANIA
  10. CBA NORD VEST
  11. AUTONOVA
  12. BARTA ATI
  13. IMMOCHAN IMOBILIARE
  14. BODESCU EXPORT IMPORT
  15. TAURIL VAGYONKEZELO ES BEFEKTETO SRL SUCURSALA SATU MARE
  16. Episcopia Romano-Catolică
  17. Florisal S.A
  18. GRUPWEST PREMIUM
  19. UNIO SA
  20. Rosendal Industrial

Sursa: Primăria Satu Mare

11 comentarii

  1. Rodica Răspunde

    Asta e tare: Episcopia Romano catolica printre cei mai mari contribuabili la bugetul local!Poate ne detaliaza dl primar, cum vine treaba asta ?Cat despre Unio, nu e in stare sa plateasca la timp salarii decente pentru angajati, nu-si plateste furnizorii decat foarte greu si cu mare intarziere , a vandut aproape tot patrimoniul tocmai din cauza datoriilor care i-au tot fost reesalonate si veniti sa ne spuneti povesti cu implicarea si bla,bla…….la bugetul local! Occupati-va de treburi serioase si nu mai vorbiti…….discutii , ca lumea cunoaste adevarul!

    • rmen Răspunde

      Cu persoanele fizice cand discuta marii conducatori.

    • Norick Răspunde

      Si mai detaliat vrei ?? Deci ai nevoie de un desen – altfel nu te pricepi…;-) Daca este trecut pe lista , inseamna (pentru mine) ca plateste impozit(e) .E greu sportul asta … :-)))

  2. Mocadelic Răspunde

    Care-ti problema Rodico? Ca Episcopia plateste impozit pentru terenurile si cladirile care are in proprietate de sute de ani??? Nesimtito sa te ia dracul!

  3. satmarean Răspunde

    Nu plătește impozit pe clădirile monument istoric, adică pe cele mai mari clădiri!

  4. Cetatean Răspunde

    O intrebare : Unio SA cu ce contribuie la bugetul.local? Conform mfinante are sediul in BM?

  5. Rodica Dogaru Răspunde

    Catre portal SM :
    Știrea prezentată este parțial falsa ! Top contribuabili in funcție de ce criterii ? Puneți in aceeași oala firme de buzunar, cu cifra de afaceri de doi lei si număr de angajați aproape egal cu zero si companii într-adevăr foarte mari din toate punctele de vedere ! Cat despre Biserica si Apaserv, ce caută in acest top ? Care este logica voastră? De unde si de ce Preluați tot felul de prostii ?

  6. Rodica Răspunde

    Mocadelic , stii care-mi este problema ? Ca tu ( si altii pe langa tine) gandesc precum scriu ! E grea gramatica limbii romane !

  7. y Răspunde

    Adică Apaserv și Florisal sunt firme serioase, pline de rude, prieteni, nași și fini ale cui trebuie și nu pe bani puțini, lipitori de afișe în campanii! Gluma zilei ! Dacă astea sunt firmele serioase locale și investitorii serioși sunt cei care construiesc supermarketuri și mall-uri, dar exclusiv doar ei (!) atunci e bai mare ! Normal că orașul arată pe măsură, adică de r*h*t !

  8. Rodica Răspunde

    Exact , cetatean , corect punctul de observatie ! Unio si-a mutat sediul in Baia Mare de ani buni , tocmai pentru a se sustrage unor plati la bugetul local satmarean si pentru a obtine facilitati in Baia Mare ! Asa ca cei neavizati ar trebui sa culeaga informatii in principiu . Cat despre lista firmelor , este o veritabila ….ciorba, daca tot doreati sa faceti un top corect , trebuia luat in calcul domeniul de activitate , scadenta platilor , ca nu inseamna ca daca e mare contribuabil isi si plateste la timp taxele si impozitele ! Ati luat niste date de pe declaratiile depuse la Finante si-ati facut o mare sedinta sau intrunire -cum vreti s-o numiti – si ati spus … nimic !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.