PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Clipe de teroare pentru o familie din Satu Mare, în timpul luării de ostatici din Franţa

O familie originară din judeţul Satu Mare a trecut astăzi prin clipe de teroare în timpul luării de ostatici din Franţa. Stabiliţi de câţiva ani în la periferia localităţii Trebes, sătmărenii au trăit pe viu momentele în care străzile s-au umplut de Poliţie şi s-a tras cu armele.

Ioan Paşca a povestit, pentru PortalSM, că totul s-a întâmplat fulgerător, iar momentele cele mai cumplite au fost cele în care poliţia însemna populaţia să nu iasă din case.

“A fost efectiv stare de alertă în oraş. Toată lumea s-a panicat, străzile s-au umplut de maşini de poliţie. Panică mare a fost pentru părinţi, că nu au putut să îşi ia copiii de la şcoli. Am urmărit ştirile, dar nu am putut să ne dăm seama exact ce se întâmplă. Umblam destul de des la acel supermaket. Chiar nu credeam ca este posibil aşa ceva la noi. Autorităţile ne făceau un fel de pregătire, oarecum ştiam că o astfel de tragedie este posibilă, dar nu am crezut până când nu am trăit-o. Ulterior am aflat de la televizor şi de pe internet exact ce s-a întâmplat. Ne pare  rău că nu ne mai simţim în siguranţă aici”, a declarat Ioan Paşca.

Franţa a trecut vineri din nou prin clipe de teroare. Un bărbat înarmat a ucis trei oameni şi a rănit alţi cel puţin zece în sudul ţării, în două incidente separate. Timp de cel puţin patru ore, acelaşi suspect a ţinut ostatice mai multe persoane într-un magazin din localitatea Trebes. Avea revendicări foarte clare. Voia eliberarea unui terorist judecat pentru că a luat parte la atentatele coordonate de la Paris din noiembrie 2015. Suspectul a fost identificat: este un cetăţean francez cu origini marocane, în vârstă de 25 de ani. El era cunoscut poliţiei. A fost şi arestat pentru scurt timp în 2013 pentru fapte de drept comun.

Alerta s-a dat în jurul orei locale 11:00, când un bărbat înarmat a intrat într-un supermarket din mica localitate Trebes, situată în sudul Franţei. Atacatorul s-a baricadat înăuntru după ce a tras mai multe focuri de armă în poliţistii care patrulau pe stradă. El şi-a declarat apartenenţa la gruparea teroristă Stat Islamic şi cerut eliberarea lui Salah Abdleslam, unul dintre autorii atentatelor coordonate de la Paris, din noiembrie 2015, în urma cărora 130 de oameni au murit.