PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cod galben de vreme rea în Satu Mare. Ploi, vânt puternic și răcire accentuată a vremii

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de vreme rea pentru județul Satu Mare. Codul este valabil în intervalul 31 martie, ora 09.00 – 01 aprilie, ora 23.00.

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică, răcire accentuată duminică.

Începând din dimineața zilei de sâmbătă, 31 martie, în Banat, Crișana, Maramureș, apoi și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 martie/1 aprilie) local și în Oltenia vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h, temporar 65…75 km/h. La munte, în special în Carpații Meridionali, la peste 1500 m altitudine, rafalele vor depăși 80…100 km/h.

În aceste regiuni, din a doua parte a zilei de sâmbătă, 31 martie, ploile vor fi în extindere și în intensificare, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp, iar în vest și nord-vest local 30…40 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină.