PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Defilare cu cai de Ziua Maghiarilor la Satu Mare. PortalSM va transmite live

Marea sărbătoare a maghiarilor de pretutindeni ce va avea loc în data de 15 martie, se va desfășura în municipiul Satu Mare. Toți liderii maghiari vor fi prezenți la Satu Mare, președintele UDMR, Kelemen Hunor declarând că data de 15 martie ,,reprezintă o sărbătoare importantă şi poate să fie o sărbătoare importantă şi pentru români, fiindcă pe 15 martie, indiferent ce spun unii sau alţii, se poate verifica, nu au murit nici maghiari, nici români, nici austrieci, nimeni. Pe 15 martie a fost ziua libertăţii, egalităţii şi a fraternităţii”.

PortalSM a obținut programul oficial al manifestărilor din 15 martie:

17.00 – Depuneri de coroane la statuia lui Petőfi Sandor

17.10 – Procesiune cu fanfară și husari pe strada Ștefan cel Mare și în Piața Libertății

17.30 – Ceremonie de dezvelire a statuii lui Széchenyi István

19.00 – Moment artistic la Teatrul de Nord

Așadar, seria manifestărilor va începe la ora 17.00 cu depunerea de coroane la statuia lui Petőfi Sandor, care va fi urmată de un marș spre Parcul din centrul vechi al orașului (vizavi de Hotelul Astoria) unde este amplasată noua statuie.

Ceremonia de dezvelire a statuii lui Széchenyi István va începe la ora 17.30 cu o rugăciune rostită de episcopul romano-catolic al Maramureșului și Sătmarului, Schönberger Jenő și de episcopul reformat de pe lângă Piatra Craiului, Csűry István.

La ceremonie vor mai participa primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, președintele organizației municipale a UDMR și Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, liderul organizației județene a Uniunii. Festivitatea se va încheia cu un scurt moment artistic și depunere de coroane.

 

Exit mobile version