PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dezastru în trafic. Amenzi de 38.000 lei și 25 de șoferi lăsați fără permise

În urma activităților desfășurate de polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în data de 29 martie a.c., au fost constatate peste 105 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 38 000 de lei. Totodată, au fost reținute 25 permise de conducere și 1 certificat de înmatriculare.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat, joi, în trafic, 19 conducători auto cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani, în timp ce se deplasau cu viteze cuprinse între 101 și 149 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50, respectiv 70 km/h.

Tuturor conducătorilor auto le-au fost reținute permisele de conducere.

În aceeași zi, 3 conducători auto, cu vârste cuprinse între 37 și 52 de ani, au fost surprinși de către polițiștii rutieri, în diferite localități din județul Satu Mare, în timp ce efectuau depășiri neregulamentare, în zona de acțiune a indicatorului rutier „Depășirea interzisă”.

Celor 3 conducători auto le-au fost reținute permisele de conducere.

Tot joi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Satu Mare a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 26 de ani, pe  fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o tânără, de 28 de ani, autoturismul acesteia fiind proiectat într-un alt treilea, condus de un bărbat, de 53 de ani.

În urma coliziunilor au rezultat doar pagube materiale.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Exit mobile version