Ultima actualizare: azi, 15:02

Locale

Clujul ar putea deveni capitala județului Satu Mare. Propunerea lui Emil Boc

Emil Boc cere regionalizarea României. Astfel că, județul Satu Mare ar face putea face parte din regiunea de nord-vest, alături de Cluj, Bihor, Maramureș, Sălaj și Bistrița-Năsăud, iar capitală de regiune ar fi județul Cluj.

Primarul Clujului, Emil Boc, propune comasarea județelor în regiuni și reducerea cu o treime a primăriilor, informează NotaBN.ro, citat de activenews.ro. Edilul clujean afirmă că legislația actuală privind organizarea administrativ-teritorială trebuie schimbată, fiindcă este comunistă.

Este necesară crearea acelor regiuni de cel puțin 800.000 de locuitori, în accepția europeană – acum numai zona Sucevei se află în această situație – pentru că atunci și Clujul va putea să ia bani direct de la Bruxelles. Reforma la nivel micro nu se poate face cu 3.000 de primării, numărul lor trebuie redus cu cel puțin 1.000, unele dintre ele nici nu au bani de lumină și stau la mila guvernului, deci nici nu se poate vorbi despre dezvoltare. Legal, regiunile în România nu au personalitate juridică”, a spus Emil Boc, conform sursei citate.

Pe vremea când era premier al României, Emil Boc a propus un proiect de lege privind împărțirea României în șapte regiuni: Nord- Est: Suceava, Botoșani, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași; Sud-Est: Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța; Nord Vest: Bihor, Cluj, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Sud: Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Călărași, Prahova, Giurgiu, Ialomița; Vest: Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș; Sud- Vest: Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Mehedinți; Centru: Brașov, Covasna, Sibiu, Harghita, Mureș, Alba, București- Ilfov.

26 comentarii

  1. Victor Răspunde

    Ce dorește Emil Boc în Satu Mare, sa ne taie salariile și pensiile, s-au să ne faca sclavi.

  2. Corect Răspunde

    Bine că ești mulțumit cu PSD care a tăiat salariile la privat, și îi îmbuibă pe unii bugetari. Au crescut preturile.impozitele, ratele la bancă, Euro, dar ne merge bine.Cat de orb poți fi Victoras.

    • Satmarean Răspunde

      PSD nu a taiat nici un salar la privat. Daca patronul tau nu a vrut sa-ti plateasca taxele ,pe care oricum nu le platea nici pana acum dar nu I se putea face nimic,acum de cand s-a schimbat legea si i se poate face dosar penal daca continua tot asa mai bine nu iti da suma respectiva la salar si atunci iti platesti tu tot din salarul tau si bineinteles ca o sa iei mai putin. Inainte sa dai vina pe PSD de ce nu pleci de la acel patron, ca locuri de munca sunt destule si multi patroni au ridicat brutul pt ca salariatii lui sa nu piarda.

      • Johny Bravo Răspunde

        Da, spui corect. PSD nu a tăiat salariile la privat. A reținut pur și simplu de la angajat. Îl doare în cur și de patron și de angajat. Să aibă partidul bani pentru pomenile electorale și pentru ajutoare sociale. Pă vine iar votarea ! Dar drk mai știe cum să pornești o afacere în țara asta când într-un an se schimbă de mai multe ori codul fiscal decât unii schimbă chiloții! Și ne mai mirăm că nu vin investitorii la noi.

        • Satmarean Răspunde

          Pai de la cine sa retine taxele? Nu din venitul tau? Patronul a considerat ca atat meriti tu si el…..mai mult. Eu sunt unul din acei norocosi care are un patron corect si mi-a marit salarul in asa fel incat chiar raman in plus cu ….50 lei. …dar nu a scazut. Daca a vrut ca sa-si pastreze personalul a procedat in consecinta.. De angajat nu PSD-ul treb sa aiba grija ,ci patronul. Ca sa pornesti o afacere,da ai dreptate in legatura cu…,codul fiscal.,Iar de investitori straini m-am saturat sa vina sa-i muncesti pe bani putini si ei profitul sa-l duca in tara lor si populatia de acolo s-o duca boiereste,sa nu mai vb ca romanul pleaca tot la ei si le face munca de jos. Avantaj tot ei. Deci sa nu le plangem de mila la investitorii straini. M-am convins ce munca de calitate fac si ei aici.

  3. cârcotaş Răspunde

    Emil Boc a fost cel mai onest prim ministru,un om cu comportament exemplar.Păcat că Băsescu i-a umbrit personalitatea.Până la urmă aparatul administrativ trebuie redus,aşa nu va merge la nesfârşit.

  4. Viorel Răspunde

    Ar fi super

  5. pastorita Răspunde

    Si tu sa fii primar,Emil Boc?????
    Capitala la cluj,banii europeni la cluj,,taxele si impozitele la cluj???
    Si celelalte orase vor fi ce????
    Ce ganduri ascunse aveti???
    Cand ai facut ultimul control psihiatric???
    Ce tot ai cu regionalizarea asta?
    Pe aceasta tema trebuie referendum!!
    Cum crezi ca poti face ce vrei tu sau cei de la bruxelles tot ce va trece prin cap,fara acordul cetatenilor?
    De ce nu te regionalizezi cu estul????
    Tot visati la banii europeni????
    Am vazut ce ai facut tu si Udrea cu banii europeni!!
    Patinoare,sali de sport,care stau nefolosite si se degradeaza????
    Vezi-ti de clujul tau si lasa Satu Mare in pace,sa traim linistiti!!!
    Aici ce suntem,romani,maghiari,ne intelegem ca frati,,ne respectam,si traim in armonie!!
    Asa ca schimba busola spre est!!!

    • Gogu Răspunde

      Fă, du-te de te spânzură! Ții umbră pământului degeaba!

      • pastorita Răspunde

        Dl.”GOGU”,o intrebare; mie mi v-ati adresat cu ” dute fa si te spanzura,ca faci umbra pamantului degeaba”????????
        Daca nu,imi cer scuze de confuzie,daca da as vrea sa imi dati voie la replica!!!!
        Deci aici,se confrunta opinii,nu oameni!!!
        Asa ca va rog sa fiti respectuos!!!!!
        Nu v-am jignit,nu ma jigniti!!!
        Nu comentez fraza pe care ati scris-o la adresa mea,pt ca e atat de ordinara,si o pun pe seama adrenalinei!!!
        Atentie mare la ce postati,si cum va adresati,pt ca,nu stiti cu cine vorbiti,si s-ar putea sa aveti surprize,si ” sa nu fac umbra pamantului,degeaba”‘!!!!!
        Astept scuze daca eu sunt persoana la care v-ati adresat,daca nu vi le cer eu anticipat!!!!

    • Red devil Răspunde

      In ultimii 10 ani in SM nu s-a miscat mai nimic. A ajuns un oras de periferie, degradat si fara o viziune concreta de dezvoltare. Asta in timp ce Clujul sau Oradea sunt exemple de succes administrativ. Chiar nu vede nimeni o problema in asta ? Sa stai o viata intreaga cu mana intinsa spre Bucuresti? Asta vreti? Cu cat se va descentraliza administrativ mai mult tara, cu atat va fi mai ok pt toti. Cel putin acolo unde inca se mai munceste…

  6. Jan Răspunde

    Exista azi regiunile de dezvoltare create exact pentru a atrage fonduri europene si exaci pe propunerea lui Boc.
    Existaagentii de dezvoltare regionala in fiecare astfel de regiune, cu angajati platiti cu bani grei…
    Ar fi o inutilitate evidenta crearea regiunilor administrative doar pe acest motiv.
    Exista motive ascunse…
    Daca se vrea reducerea personalului bugetar , se poate face simplu, asa cum s-ar face si atunci: comasati doua sau trei comune si ati rezolvat problema

    • Gogu Răspunde

      Tocmai ce spui tu este un motiv întemeiat pentru regionalizare, pe aceleași principii.
      Actualul sistem este un sistem ticăloșit și învechit! Nu au nici o utilitate CJ și tot aparatul bugetofag aferent!
      Informatizarea puternică a administrației ar fi soluția ideală, alături de regionalizare.

  7. y Răspunde

    Cei care sunt de acord cu asta să se gândească câte drumuri inutile vor trebui să facă pentru diverse aprobări și ștampile care se rezolvau loco. UE recomandă ca o regiune de dezvoltare să se suprapună pe cât posibil peste una istorică (nu prea e în cazul nostru cel puțin Satu Mare și Bihor nu, și au amestecat aici Bistrița care are de-a face mai mult cu Maramureș sau cu Mureș și să nu pomenesc de regiunea Centru care e un talmeș-balmeș), să aibă recomandat 10000 kmp (noi avem mai mult) și cca. 1 mil. de locuitori să fie viabil. Nord-vestul are peste 1,5 milioane deja. Subscriu la ce spune @Jan. Se urmărește altceva.

  8. avocat Răspunde

    Foarte buna idee , dezvoltare europeana , deja unii iredentisti , gen y , sar in sus cu regiunea centru . Normal ca nici regimul ciuma rasie nu doreste asa , ar fi regiuni unde n-ar mai conduce in veci .

    • y Răspunde

      @avocat, nu-i bai să se pună în aplicare și să vezi când tot ce înseamnă putere de decizie, semnături,ștampile, proceduri,plimbatul hârtiilor se mută la Cluj. Probabil ție îți convine, o să ai de n ori mai mulț clienți. Dar omului cu o afacere care produce bani sigur nu o să-i convină!

      • cârcotaş Răspunde

        Ce hârtii să plimbi la Cluj?Primăria rămâne pe loc.Prefectura,Consiliul Judeţean,deconcentrate,IPJ, etc. trebuie desfiinţate.Un aparat umflat şi inutil.Comunele ar trebui mărite şi unele sate propuse spre desfiinţate(eventual scheme de ajutor pt. strămutare).În era calculatorului,deplasările se vor reduce şi la noi.

        • y Răspunde

          Vezi că nu știi. Exact ce ți-am spus. În era calculatorului peste tot ți se cere ca să depui și fizic actele. Nu ajunge și electronic, scanat cu tot sistemul online trebuie și dosar-dosar, adică exact absolut totul trebuie și depus pentru aprobare ba mai trebuie să participi și la ședințe de avizare și dacă nu mergi se amână. Sau trebuie să trimiți pe cineva delegat oficial. Și bineînțeles pentru aprobare trebuie să revii peste cîteva zile, că așa-i legea. Ba mai sunt cazuri și de acte depuse care trebuie musai legalizate. În rest sunt de acord, într-o țară normală cam 70% din sistemul bugetar de la noi ar fi degeaba. Dar repet, într-o țară normală. Dar atunci cie mai lipește afișe în campanie?

  9. Pe bune? Răspunde

    Așa vorbiți de parcă Satu Mare este Eldorado țării.Auzi,vin clujenii să ne ia banii,ce glumă, nouă care suntem vai de steaua noastră. Câți sătmăreni se stabilesc in Cluj și câți clujeni în SM? Eu aș prefera să fim conduși de orădeni sau clujeni că am evolua,dar la unii dintre noi asta le place să fim la periferia civilizației.

    • Big like Răspunde

      Foarte bine spus, pe langa asta ar creste economia orasului, am avea sansa sa evoluam. Plus Clujul este unul din cel mai bine dezvoltate orase din Romania, Bucuresti este piealea p*** pe partie pe langa Cluj!

    • Johny Bravo Răspunde

      Dar tu cum ești sigur că ar fi mai bine și am primi mai mulți bani prin Cluj? Eu mă îndoiesc. Clujul va pune mâna pe bani și noi vom primi firimituri. Și la viteza cum se dezvoltă Oradea, care are PRIMAR, nu un kkt cu ochi cum avem noi eu nu cred că orădenii vor fi de acord cu centrul regional la Cluj. Cu Oradea centru și eu aș fi de acord dar cu Cluj nu.

      • Supermaster Răspunde

        Stii tu ca ne fura Boc banii!
        Care bani omule,suntem rupti în cur,vai de viata noastră!
        Ai fost vreodată în Cluj !?!?

  10. Romania Răspunde

    Mai repefe am primi bani de la Cluj decat din Buc…..

  11. Covrig Gelu Răspunde

    Asta minte la fel ca atunci cand il stergea la coor pe base si cand isi spargea tac’su ouale de Paste de dovleacul lui de prostalau !! Afirma ca suntem singura tara din europa care a ramas cu legea administrativa de dinainte de 1989,adica cu acelasi numar de judete ! La fel a incercat si Ungaria sa imparta tara in 7 regiuni,tara care e ca teritoriu aproape o treime din cat este Romania,si care are 20 de judete, insa cineva le-a soptit ca nu e ok si au renuntat !!Noi avem 40 de judete, cu cate un judet aproape la fel de mare cat voiau ungurii sa-si faca o regiune !!Bulgarii,de exemplu,din cele 7 regiuni cate existau pana in 1994,au facut 28 de judete,adica ei au facut tocmai invers la ceea ce doreste bocciul clujean !!Iar daca s-ar realiza ceea ce doreste boc ,sigur mare parte a banilor obtinuti direct de la Bruxelles ar ramane in capitala regiunii,adica in Cluj,doar ceva ”maruntis” ar mai ajunge si la restul fostelor judete componente ale regiunii ! Dar s-a mai discutat acest aspect,si nu e adevarat ca doar prin regionalizare se pot obtine bani direct de la Bruxelles !

    • y Răspunde

      Exact cum spui. Eu cred că vreau să aibă câți mai puțin subiecți de conversație ca să fie mai puțină hârtie la ei și mai ușoară verificarea ulterioară. Nu înțeleg de ce trebuie să fim noi tot timpul în poziție ghiocel față de Bruxelles. Ceea ce e bine și perfect pentru ei nu e sigur că e bine și pentru noi.

    • Gyuri Răspunde

      Mă Gelache,pentru mine e clar că tu lucrezi la ,,stat”.Statul degeaba.La ce competenţi avem noi prin instituţiile orăşene şi judeţene,şi mărunţişul lăsat de Cluj ar fi un salt înainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.