PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Familie atacată de propriul câine. N-a fost cine să intervină. Jandarmii au dau cu spray

O familie din Satu Mare a fost atacată de propriul câine, o persoană a fost mușcată, oamenii s-au baricadat în casă şi au sunat la 112. Doar că nu a fost cine să prindă câinele. La faţa locului a ajuns un echipaj de ambulanţă dar n-a putut intra, astfel că au fost chemați și jandarmii care au dat cu spray pentru a-l îndepărta pe câine.

Cazul a fost prezentat astăzi, în şedinţa Colegiului Prefectural, de către şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Ovidiu Popa, el reclamând faptul că la nivelul municipiului Satu Mare nu există un contract cu o firmă de ecarisaj, iar această muncă trebuie să o facă jandarmii, cum pot. Nu este primul caz.

“La nivelul municipiului Satu Mare nu există contract cu o firmă de ecarisaj. Suntem puşi în situaţia de a interveni la animale periculoase. Am avut o intervenţie, nu am găsit la nivelul judeţului o instituţie care să ne sprijine să putem să prindem un câine care îşi muşcase stăpânul. Am dat cu substanţe lacrimogene în curte ca să putem să-l legăm. Sunt foarte multe solicitări, suntem puşi în imposibilitatea de a rezolva problema”, a spus Ovidiu Popa.

Mai mult decât atât, la fața locului a ajuns reprezentantul unui ONG care a stat lângă jandarmi să nu lovească animalul.

“Mai sunt și asociaţiilor de protecţia animalelor. Aseară ne-am întâlnit acolo cu o doamnă, care a venit să nu îi facem nimic câinelui. Păi, nu îi fac nimic câinelui, dar trebuie să asigur protecţia celor de la ambulanţă! A stat lângă noi să nu lovim câinele. Nu lovesc câinele, dar nici nu pot să stau”, a spus şeful Jandarmeriei Satu Mare.

El a precizat că legislaţia s-a modificat şi jadarmii vor putea interveni în astfel de cazuri cu armă de tranchilizare, doar că încă nu s-au primit dotările, urmând să se angajeze şi personal specializat.

Până atunci, susţine acesta, responsabilitatea revine Primăriei.

City managerul Maskulik Csaba a precizat, pe de altă parte, că nu s-a organizat încă licitaţia pentru serviciul de ecarisaj deoarece există lacune legislative. Punctual, în acest caz, el consideră că fiind vorba despre un eveniment pe proprietate privată, autorităţile trebuiau să cheme reprezentanţii firmei Mixt Service să ridice câinele, contra cost. Maskulik a dat asigurări că după clarificarea problemelor juridice va fi organizată licitaţia.

Până atunci, prefectul Darius Filip i-a convocat la o întâlnire pe factorii responsabili pentru a vedea ce se poate face.

Exit mobile version