PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Eveniment cultural de înaltă ținută. Anul editorial sătmărean și-a desemnat câștigătorii

„Anul editorial sătmărean 2017″, ediția a XIX-a, și-a desemnat câștigătorii. Cea mai importantă sărbătoare a cărții și a cuvântului scris a avut loc azi la Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene. Deschiderea oficială a fost însoțită de expoziția de prezentare a publicațiilor apărute în cursul anului 2017, urmată de festivitatea de decernare a diplomelor pentru cele mai reușite lucrări sub aspect literar și științific, dar și pentru contribuția originală la dezvoltarea culturii, educației și societății.

Producția editorială sătmăreană a anului 2017 însumează 206 documente. Un bilanț bogat din punct de vedere cantitativ, însă adevărata bogăție este măsurată prin valoarea culturală, educațională, informativă, istorică sau științifică a ceea ce Anul editorial sătmărean aduce, ediție de ediție, în fața comunității. Comisia de jurizare, constituită din scriitori și oameni de cultură, directori de instituții de cultură și cercetători științifici, au decis decernarea unui număr de 14 diplome.

PREMIILE ANULUI EDITORIAL SĂTMĂREAN 2017

  1. Istorie locală

Achim, George -Sita de ceară : Istorii din istoria unui ținut transilvan

  1. Monografii locale

Balogh Béla – Halmi monográfiája

  1. Monografii

David, Radu – Colegiul Național ”Ioan Slavici” Satu Mare (1842-2017) : File de istorie

  1. Artă

Păcuraru, Dumitru – Aurel Popp între două culturi

  1. Artă

Gnandt Stefan – Pictură și grafică

  1. Carte Științifică

Ardelean Gavril (coordonator) – Patrimoniul natural al Sălajului . Vol. 1, Flora, micobiota și vegetația

  1. Literatură. Poezie

Bogdan Crivăț – Bocetul Șamanului

Simonfy József – Idő rokkantja

  1. Literatură. Roman

Radu Ulmeanu – Siberii

  1. Literatură. Critică literară

Gheorghe Glodeanu –  Scriitori, cărți, muze : Ipostaze ale discursului amoros în literatura română

  1. Traduceri

Cristina Horotan (trad.) – Grigore cel Mare – Dialoguri

  1. Reviste

Satu Mare –  Studii și comunicări

  1. Multimedia

Georgeta Govor –Pasărea gând

  1. Edituri sătmărene

Editura Citadela