Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

FOTO. Tehnologie austriacă pentru dezvoltarea localităților din județul Satu Mare

În această dimineață, joi, 15 martie, sala mare a Palatului Administrativ a fost gazda unui simpozion economic austriaco-român cu tema Tehnologie și servicii pentru gospodărirea comunală. La eveniment au participat îndeosebi primarii și viceprimarii localităților din județul Satu Mare, aceștia întâlnindu-se cu delegația austriacă pentru a se informa despre tehnologii şi soluţii noi cu aplicare în domeniul comunal.

La acest simpozion a participat o delegaţie de firme austriece din domeniul tehnologiei pentru servicii de gospodărire comunală şi infrastructură. Printre cei prezenţi s-au numărat reprezentanţi de companii austriece de renume din domeniul gestionarea deşeurilor, ape uzate, apă, infrastructură şi construcţii de drumuri.

Scopul acestei întâlniri a fost în special schimbul de informaţii cu privire la proiecte actuale şi viitoare şi stabilirea de puncte comune de soluţionare a problemelor cu care se confruntă administraţiile orașelor și comunelor. Comunele şi oraşele austriece dispun de una dintre cele mai bune infrastructuri comunale din Europa. Posibilitatea asigurării finanţărilor din fonduri structurale UE conferă şi soluţiilor super moderne şi inovatoare oferite şanse de reuşită în România.

Simpozionul a fost organizat de Secţia Comercială a Ambasadei Austriei din Bucureşti, în colaborare cu Consiliul Judeţean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare și Camera de Comerț și Industrie Satu Mare.

 

2 comentarii

  1. Garuboz Răspunde

    Specialisti in defisari nu au venit?

  2. y Răspunde

    Noroc că ăștia nu-s unguri că era bai mare atunci. Dacă-s austrieci le dăm cu plăcere și chiloții de pe noi,vezi Petrom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.