Sătmărenii sunt invitați pe Pasajul Corneliu Coposu pentru a vizita standurile cu unele dintre cele mai frumoase mărțișoare. Meșterii au pregătit o ofertă generoasă, cu creații clasice, cu fir roșu și alb, dar și hand-made din diferite materiale.
Târgul Mărțișorului își dorește să promoveze tradițiile meșteșugărești și să le ofere sătmărenilor simboluri ale primăverii pregătite cu multă grijă și atenție.
Organizat de Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural G.M Zamfirescu, în colaborare cu Muzeul Județean Satu Mare, Târgul Mărțișorului din Pasajul Corneliu Coposu la care participă peste 20 de meșteșugari și meșteri populari, vă așteaptă să îi treceți pragul și să îi surprindeți pe cei dragi cu cele mai frumoase creații din Satu Mare.