PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Cei mai buni câini de poliţie din ţară, la Satu Mare. Ares şi Roka au făcut spectacol

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare se poate mândri cu cei mai buni câini de poliţie din ţară. Ares şi Roka şi-au arătat astăzi priceperea, pe platul din Piaţa 25 Octombrie, cu ocazia manifestărilor organizate de Ziua Poliţiei Române.

Dresorii le-a prezentat copiilor prezenţi, şi nu numai, cât de bine sunt instruiţi cei doi câini, Ares şi Roka, în vârstă de patru ani. La un concurs organizat în anul 2016, cei doi au ocupat locurile 1 şi 2, fiind declaraţi cei mai buni câini din cadrul Poliţiei Române.

În prima fază câinii au arătat că ştiu că asculte foarte bine de dresori, şi nu reacţionează chiar dacă sunt provocaţi, după care câinii au arătat că ştiu când stăpânul le este în pericol, imobilizându-l pe infractor. Ulterior, câinii au prins infractorii, i-au pus la pământ.

Demonstraţia a făcut parte din seria manifestărilor organizate la Satu Mare cu ocazia Zilei Poliţiei Române.