Se împlinesc exact 2 ani de când Marius Chiper, directorul general al CFR de la acea vreme, promitea reabilitarea gării din municipiul Satu Mare, alături de alte 6 gări din România. Se întâmpla în martie 2016. Astăzi, martie 2018, gara din Satu Mare arată mult mai rău decât atunci. Imaginile dezolante atât din interiorul, cât și din exteriorul gării, nu fac decât să-i creeze municipiului Satu Mare o imagine respingătoare pentru toți cei care ajung să o vadă.
Gara Satu Mare, gara nimănui
Pe lângă imaginea dezolantă pe care o afișează Gara Satu Mare, pericolul pe care îl prezintă este uriaș. Angajații și călătorii ar putea fi răniți grav în orice moment de bucățile de tavan care efectiv se desprind și cad. Administratorii gării au fixat tavanul cu niște plasă, însă pericolul este prezent în orice clipă. Și până la renovare, se poate întâmpla o nenorocire.
Uși fără clanță și fără vopsea, pereți murdari, mizerie infernală, miros urât, geamuri sparte și murdare, bucăți lipsă din tavan, acestea sunt primele imagini cu care se întâlnește o persoană ce ajunge pentru prima dată, și nu numai, în Gara Satu Mare.
Ion Minulescu și Liviu Rebreanu, primire triumfală în Gara Satu Mare
De la inaugurarea sa, în anul 1870, gara din Satu Mare a reprezentat un reper pentru România. Personalități precum Liviu Rebreanu și Ion Minulescu i-au călcat pragul în anul 1923, având parte de o primire triumfală în gara din Satu Mare. Astăzi, însă, nimănui nu pare să-i mai pese de ceea ce Gara Satu Mare a însemnat cândva. Acum, doar mizeria și delăsarea o mai reprezintă.
Gara Satu Mare, construită în 1870
Gara CFR din Satu Mare aparține de Regionala CFR Cluj, iar ultimele renovări s-au făcut în 1985, când s-a lucrat la exteriorul clădirii și la amenajarea unor peroane.
Prima gară a fost construită la Satu Mare în 1870, însă, din cauza dimensiunilor necorespunzătoare, clădirea a fost înlocuită în 1899 cu actualul edificiu. Prima linie de cale ferată, dată în folosință în anul 1870 făcea legătura dintre Satu Mare și Carei. În 1871 a fost inaugurată calea ferată Satu Mare-Sighetu Marmației, iar în 1884 legătura feroviară dintre Satu Mare și Baia Mare.