PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Județul Satu Mare, împânzit cu radare. Sute de amenzi și zeci de permise reținute

În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în perioada 9 – 11 martie a.c., au fost constatate peste 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 63 500 de lei. Totodată, au fost reținute 25 de permise de conducere .

Nu mai puțin de 12 conducători auto, cu vârste cuprinse între 26  și 49 de ani, au fost depistați în trafic, conducând cu viteze cuprinse între 102 și 129 km/h. Tuturor le-au fost reținute permisele de conducere.

În aceeași perioadă, șase  conducători auto, cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani , nu au acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați în traversarea regulamentară a străzii. Celor șase le-au fost reținute permisele de conducere.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

 

Exit mobile version