Inaugurarea festivă a lucrărilor de modernizare a Colegiului Naţional Kölcsey Ferenc din Satu Mare a avut loc astăzi, în prezenţa vicepremierului Ungariei, Semjen Zsolt.
Oficialul Ungariei a fost întâmpinat de către primarul Kerskenyi Gabor şi directorul liceului Pataki Eniko.
Reabilitarea întregii clădiri a fost realizată în special cu ajutorul Guvernului Ungariei care, în primă fază, a dat pentru realizarea acestui proiect 250 de milioane de forinți, iar mai apoi alte 450 de milioane de forinți. Pentru a moderniza și corpul B a colegiului, Guvernul maghiar a mai alocat, pe lângă sumele prezentate, încă 89 de milioane de forinți.
Fațada colegiului a fost refăcută în totalitate, plus ușile și geamurile. Suma totală a lucrărilor de modernizare este de peste 2 milioane de euro. De aceste modernizări beneficiază și se bucură 100 de profesori și 1.100 de elevi.