Ultima actualizare: azi, 22:26

Locale

Ordine pe străzile din Satu Mare! Zeci de cerșetori luați pe sus de poliție

În urma acțiunilor desfășurate, în cursul lunii fabruarie, de polițiștii locali sătmăreni pentru depistarea persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Satu Mare şi de combatere a acestui fenomen, au fost depistate 72 și sancționate 30 persoane.

De asemenea, în conformitate cu prevederile legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, au fost identificate 12 vehicule, fiind aplicate somaţii, 10 au fost ridicate de către proprietari, iar 32 sunt în lucru.

În luna februarie 2018, polițiștii locali sătmăreni au aplicat 758 sancţiuni contravenţionale din care 209 au fost cu avertisment şi 549 cu amendă în valoare totală de 145.125 lei.

Astfel, la legea privind circulaţia pe drumurile publice s-au aplicat 366 sancţiuni contravenţionale din care 125 cu avertisment şi 241 cu amendă în valoare totală de 72.645 lei.

La legea privind stabilirea unor contravenţii în domeniul edilitar – gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice în municipiul Satu Mare, au fost aplicate 148 sancţiuni contraveţionale din care 59 cu avertisment şi 89 cu amendă în valoare totală de 17.150 lei.

De asemenea, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, s-au aplicat 172 sancţiuni contravenţionale din care 5 cu avertisment şi 167 cu amendă în valoare totală de 50.200 lei.

Un comentariu

  1. Adinutza Răspunde

    Pusi la munca nu numai la făcut de prunc(viitori asistat sociali)ca multe sunt sănătoase/si si in floare vârstei.De ce sa muncească mai bine întinde mana ca e mai ușor..La munca cu voi!!!!Puturosilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.