Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni, judeţul Satu Mare, au depistat un cetățean din Pakistan care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Luni, 26 martie a.c., în jurul orei 19.00, pe timpul unei acțiuni specifice pe linia combaterii migrației ilegale, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Berveni au depistat, pe direcţia localităţii Oar, la aproximativ 500 m de graniţa cu Ungaria, o persoană care se îndrepta spre teritoriul statului vecin. Având în vedere că bărbatul nu își justifica prezența în zonă, acesta a fost dus la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
În urma verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cel in cauză este un cetățean pakistanez în vârstă de 40 de ani, solicitant de azil în ţara noastră. La cercetări, pakistanezul a declarat că intenționa să ajungă într-o țară din vestul Europei, s-a deplasat din Bucureşti cu diverse mijloace de transport până în apropierea frontierei, orientându-se în zona cu ajutorul aplicaţiilor de pe telefonul mobil.
Mai mult, s-a stabilit ca bărbatul nu este la prima tentativă de acest gen, deoarece în cursul anului trecut a mai avut o încercare de a ajunge în spațiul Schengen.
Pakistanezul este cercetat de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat și va fi preluat de către lucrători de la Biroul pentru Imigrări Satu Mare, pentru a fi luate măsurile legale care se impun.
Sursa – Poliția de Frontieră