PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Poliţişti atacaţi la o intervenţie în Satu Mare. Au tras cu arma!

Doi poliţişti din Satu Mare au fost atacaţi azi noapte în timpul unei intervenţii de pe str. Caragiale.

Conform surselor PortalSM, echipajul de poliţie a fost solicitat să intervină la un scandal, dar o femeie a devenit agresivă şi l-a lovit pe unul dintre ei. Oamenii legii au încătuşat-o dar în acel moment cei doi fii ai acesteia i-au atacat pe poliţiştii, au sărit la ei cu pumnii şi picioarele. La un moment dat agresorii au spus unui alt bărbat să le aducă o sabie din casă. În acel moment poliţiştii au scos armele iar unul dintre ei a tras două focuri de armă în plan vertical. Scandalagiii s-au calmat, au fost încătuşaţi şi ei şi duşi la poliţie pentru audieri.

Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, sunt acuzaţi de ultraj.

Ei sunt audiaţi şi la această oră.

Vom reveni cu detalii.