Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Primăria Satu Mare nu mai vrea cabluri atârnate pe stâlpi!

Primăria Municipiului Satu Mare somează firmele de telecomunicaţii și pe cele care furnizează energie electrică să inscripționeze cablurile și să le ordoneze astfel încât să nu se mai observe la fiecare stâlp cabluri atârnate sau colaci de sârmă agățați. De asemenea, în afară de aspectul neplăcut și dezordonat, cablurile atârnate creează probleme și în privința desfășurării acțiunii de toaletare a copacilor.

Marți, 13 februarie, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții fimelor de telecomunicații și cu furnizorul de energie electrică, Electrica S.A privind rezolvarea acestei probleme care trenează de mai bine de 15 ani și căreia până în acest moment nu i s-a acordat importanța cuvenită. Conducerea Primăriei a fost reprezentată la această întâlnire de administratorul public al orașului, Maskulik Csaba.

“Nu mai putem tolera această situație! Legea prevede clar etichetarea fibrelor întinse pe stâlpi, întinderea și ordonarea cablurilor. Unii stâlpi încep să devină pericol public pentru că proprietarul lor, în speță, societatea de distribuție și furnizare a energiei electrice, Electrica S.A,  a permis montarea necontrolată a acestor cabluri. Primăria Municipiului Satu Mare nu are nici o responsabilitate pentru montarea acestor cabluri, pentru că stălpii sunt proprietatea societății Electrica, însă nici nu vom permite ca acești stâlpi să se prăbuşescă din cauza zecilor de cabluri montate!”, a declarat administratorul public, Maskulik Csaba.

Având în vedere discuțiile purtate, dar și faptul că în multe zone au fost identificate circuite și cabluri neutilizate și abandonate, Primăria Municipiului Satu Mare a stabilit un termen de 3 luni pentru identificarea, etichetarea și ordonarea cablurilor.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

 

 

 

 

4 comentarii

  1. Satmareanu' Răspunde

    Nu cred ca e o solutie ordonarea lor, tot multe vor fi…tot pericol vor fi doarca va arata mai bine…
    Trebuiesc mutate subteran.

  2. comentator Răspunde

    Legea pevede că trebuie băgate în subteran. Sitimenajerul atâta a priceput că trebuie etichetate și ordonate ca la grădiniță.

  3. Bahu Răspunde

    Bravo ” pătrățel ” !

  4. A Răspunde

    Apoi no…trebuia sa apara si saptamana asta in presa cu ceva, ca partea cu cainii e deja rezolvata. Saptamana viitoare va cere cfr sa spele vagoanele la gara mica, sa nu polueze vizual orasul,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.