Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Să muncească dacă vor bani! Asistații social, obligați să lucreze. Ce trebuie să facă

Asistații social apți pentru muncă sunt obligați să lucreze, asta dacă mai vor să primească ajutor social. Așadar, asistații din municipiul Satu Mare riscă să piardă ajutorul social dacă refuză să muncească.

În cursul lunii februarie, Poliția Locală a organizat, în baza Protocolului de colaborare încheiat cu Serviciului Public de Asistenţă Socială, 15 acţiuni cu beneficiarii de ajutor social, sub îndrumarea cadrelor de specialitate a respectivului serviciu, prin care s-au executat activităţi în folosul comunităţii ce constau în curăţarea locurilor unde au fost amplasate ilegal diferite afişe, curăţarea zonelor unde au fost depistate depozitări ilegale de deşeuri, activități de curățenie, ocazie cu care s-au strâns 18 metri cubi de resturi menajere. La aceste activităţi au participat în medie 5 persoane beneficiare de ajutor social.

Locaţiile unde s-a lucrat au fost: str. Crângului, Ostrovului, Timişului, Oituz, Toamnei, I. Ghica, C.A. Rosetti, Cimitirele de la Gară, Cerbului, Pintea Haiducu, etc.au fost organizate două acţiuni în colaborare cu lucrători de la Transurban pentru depistarea persoanelor care circulă fără bilete, fiind depistate şi sancţionate contravenţional 23 persoane.

De asemenea, tot în cursul lunii februarie au fost organizate 3 acțiuni de verificare a legalității ocupării locuințelor sociale de pe strada Ostrovului, bl. CD 2, str. Horea, nr. 6 și strada Zefirului de către persoanele care locuiesc în aceste locații, precum și a ocupării ilegale a domeniului public cu construcții improvizate. Cu aceste ocazii au fost legitimate 353 de persoane, fiind aplicate 33 sancțiuni contravenționale.

3 comentarii

  1. DEDY Răspunde

    BRAVO …..TREBUIA DE MULT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Jan Răspunde

    Masura conditionarii ajutorului social de prestarea unei munci, este atit de normala incit nici nu ar trebui sa fie o stire.
    ( sigur ma refer la cei apti de munca )

    • comentator Răspunde

      Baiul e că 90% au scutire medicală pentru că ”îi ia amețeala” când aud de muncă sau suferă de ”depresie” când sparg semințe la crâșmă și văd paharul gol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.