PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sârbul ce alimenta cu droguri discotecile din Satu Mare vrea în libertate

Procurorii D.I.I.C.O.T. ai Biroului Teritorial Satu Mare au dispus, sâmbătă, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului A. S., cetăţean sârbo-german, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi introducere în ţară de droguri de mare risc.

Astfel că, procurorii D.I.I.C.O.T. –B.T. Satu Mare împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au efectuat 2 percheziții domiciliare pe raza municipiului Satu Mare, ocazie cu care a fost ridicată cantitatea de 96 pastile MDMA cu logo-ul ,,DOMINO”, 567 grame amfetamină și 17,5 grame cannabis, toate acestea fiind destinate comercializării în zona cluburilor și discotecilor de pe raza municipiului Satu Mare.

Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. S. pentru o perioadă de 30 de zile.

Așadar, se dispune arestarea preventivă a inculpatului S.A. cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: trafic de droguri de mare risc, fără drept, prev. şi ped. de art. 2 alin 2 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 din Legea 143/2000 (două acte materiale: cel de vânzare din data de 16.03.2018 şi cel de deţinere în vederea vânzării din data de 17.03.2018),introducere în ţară de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 3 alin. 2 din Legea 143/2000,cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen. ,pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17.03.2018 până la 15.04.2018 inclusiv. (…)