PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Consilierul județean Cozma propune: Rezoluţie de unire cu Moldova!

Consilierul judeţean Adrian Cozma a propus în şedinţa de astăzi adoptarea unei rezoluţii de unire cu Republoica Moldova.

“În aceste zile s-au împlinit 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. E un moment simbolic dar și important în istoria noastră. Cred că sunt create condițiile pentru a susține o rezoluție în sprijinul reunificării. Sigur că Unirea nu se va face astăzi dar cred că e de datoria noastră să ne manifestăm sprijinul și să informăm cetățenii de ceea ce a însemnat momentul unirii. Istoria ne arată foarte clar că suntem același popor, același neam. Cred că putem să ne exprimăm direct și clar un mesaj care să arate ce susținem. Vorbim aceeași limbă, avem aceeași istorie și cred că pentru a face pași concreti în realizarea acestui deziderat este nevoie de o manifestare activă. De aceea propun domnule președinte adoptarea unei rezoluții în sprijinul reunificării Basarabiei cu România”, a declarat Cozma.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba, a declarat că poate fi adoptată o astfel de hotărâre de consiliu, subliniind că judeţul face mai mult pentru Moldova decât declaraţii. El a dat exemplul sprijinului acordat de societatea Apaserv pentru administraţia locală din oraşul Bălţi, în vederea modernizării sistemului de apă-canal.