Astăzi, 5 aprilie, în cadrul unei ședințe extraordinare, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență le-a fost adusă la cunoștință situația creată în urma producerii unei alunecări de teren la baza pârtiei de schi Luna Șes.
O comisie formată din reprezentanți ai Consiliului Județean, Serviciului Public Județean Salvamont, Instituției Prefectului, Direcției Silvice și Primăriei Negrești-Oaș, s-au deplasat la fața locului pentru a constata pagubele produse.
Ioan Șereș, directorul Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Satu Mare, a precizat că alunecarea de teren care s-a produs la cota 660 de metri, a afectat terasamentul pârtiei de schi, drumul forestier Brada și o parte din pădure. Dacă nu se intervine la timp pentru remedierea problemei, există riscul de extindere a alunecării și opturarea cursului de apă a Văii Țiganului. În acest sens s-a propus întocmirea unei expertize geotehnice, prin intermediul căreia vor fi stabilite cauzele producerii alunecării, iar în funcție de acestea vor fi identificate soluțiile tehnice pentru redresarea situației.
Valoarea estimativă a lucrărilor necesare pentru stabilizarea și consolidarea masivului de pământ aflat în alunecare, este de 1 milion de lei.