PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. OFICIAL! Primăria mută serviciile cu publicul. Ghișeu Unic în magazinul Someșul

Este oficial! Primăria Satu Mare mută serviciile cu publicul în magazinul Someșul. Mutarea se va face în perioada imediat următoare, la etajul al patrulea din complexul comercial Someșul, într-un spațiu de peste 600 de metri pătrați.

Anunțul a fost făcut astăzi de primarul Kereskenyi Gabor: ,,Simplificăm birocrația, aducem serviciile publice mai aproape de sătmăreni! Se pun la punct ultimele detalii înainte de a deschide Ghișeului Unic din incinta Centrului Comercial “Someșul”. Ghișeul Unic va cuprinde Starea Civilă, Serviciul de Evidență a Persoanelor, Direcția de Impozite și Taxe Locale precum și Administrația Domeniului Public. De asemenea, Primăria Municipiului Satu Mare va avea aici un ghișeu de Relații cu Publicul”, a declarat primarul.

Noul spațiu va avea peste 600 de metri pătrați și va găzdui servicii publice la standarde de secol XXI.