Săpăturile arheologice pornite cu ocazia construirii șoselei de centură a orașului Satu Mare sunt cele mai mari cercetări din istoria arheologiei sătmărene, scrie Opinie de Carei.
Investigarea și descărcarea de sarcina istorică a celor 11 situri arheologice aflate în derulare pe ductul drumului ce urmează a fi construit au adus o serie de noi descoperiri arheologice spectaculoase, se arată într-un material transmis portalului Opinie de Carei de către arheologul dr. Hágó Attila Nándor, şeful Secţiei Muzeele Carei şi Tăşnad din cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare.
Săpăturile întreprinse reprezintă o nouă etapă al cercetării siturilor arheologice de maximă importanţă istorică din zona situată între punctele istorice de trecere peste Someș și zona mlăștinoasă Noroieni. Cercetările întreprinse aici au dus la descoperirea unei așezări aparținând epocii bronzului târziu. Cu toate că cercetarea este în plină desfășurare deja s-au descoperit peste 100 de complexe arheologice (locuințe de suprafață, gropi de dimensiuni diferite și funcționalitate diversă, șanțuri de drenare a apei, morminte de incinerație etc.).
Descoperirea unor “artefacte de import”, obiecte specifice altor zone geografice, ilustrează legăturile comerciale ale comunității din zonă dar și importanţa sitului arheologic.
Locuirea de la Gorozelu Mare aparține fazei târzii a epocii bronzului. Epoca bronzului (1400-1000. î.Ch.), ca etapă istorică, se află în strânsă legătură cu acele schimbări culturale, sociale şi economice la a căror apariţie a contribuit în mare măsură şi contopirea populaţiilor care au migrat spre teritoriile nord-vestice ale României cu populaţiile alogene din această zonă.
Dincolo de latura strict ştiinţifică, proiectul se remarcă și prin anvergura sa, fiind cea mai mare cercetare arheologică din istoria județului Satu Mare. Muzeul Județean de Istorie intenţionează să prezinte rezultatele cercetărilor arheologice locuitorilor din Satu Mare şi nu numai, prin realizarea unei expoziții și diverse acţiuni care vor debuta anul acesta.
Sursa – opiniedecarei.com