Ultima actualizare: azi, 17:25

Locale

FOTO/VIDEO. A început olimpiada. Cei mai buni matematicieni din ţară sunt la Satu Mare!

Olimpiada Naţională de Matematică a început oficial astăzi, pentru prima dată în istorie, în judeţul Satu Mare. Peste 600 de elevi, alături de profesori sau părinții lor au ajuns în judeţul Satu Mare şi se pregătesc pentru competiţia programată miercuri la ora 10,00.

Deschiderea oficială a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor. Elevii au fost primiţi cu pâine şi sare de către alţi elevi îmbrăcaţi în straie populare specifice comunităţilor din judeţul Satu Mare.

Deschiderea a început cu intonarea imnului de stat al României, apoi a imnului Uniunii Europene, după care inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Călin Durla, i-a asigurat pe cei prezenţi de faptul că olimpiada va fi una corectă.

Prefectul Darius Filip a dat citire mesajului ministrului Educației Naționale, Valentin Popa, după care le-a urat celor prezenți mult succes și o ședere cât mai plăcută în județ.

Probele vor avea loc în data de 4 aprilie și se vor desfășura la Colegiul Național Mihai Eminescu Satu Mare, pentru clasele VII-XII, şi la Liceul Teoretic Negrești Oaș, pentru clasele V-VI.

Subiectele sunt întocmite de 21 de profesori preuniversitari şi universitari din întreaga ţară.

 

4 comentarii

  1. Alex Răspunde

    Frumoasa lume, frumoase minti dar si frumoase probleme. Desigur problemele sunt cu “probleme”, asta ne arata ca avem o generatie extraordinara de creatori de probleme, capabila ca inventeze astfel de bijuterii matematice. La o prima privire a lor mai ca-ti vine sa te ocupi de aritmetica capsunilor din Spania, doar cei mai buni pot sa schiteze vreo imitatie de zambet in coltul gurii. Ele sunt alese pentru a departaja, asa ca nu este de mirare greutatea lor, pregatind competitorii pentru nivelul superior si anume IMO 2018, care anul acesta se tine la Cluj-Napoca, lucru care este o recunoastere internationala a pregatirii noastre matematice. Putem fi mandri de toti participantii si lauri pentru castigatori.

  2. Ardelean Răspunde

    Sper sa fie si ultima…crl putin pana cand militianu ala de a aprobat inchiderea centrului e dat afara sau pensionat. Asa idiotenie…mai rar. Mai ramane sa inchida traficul in zilele de pensie sau cand livreaza pista facturile

    • Unu' Răspunde

      Se vede și din avion că ție nu prea ți-a plăcut școala …

      • y Răspunde

        Asta numai el știe, dar trebuie anunțat înainte că se închide zona. Vin sărbătorile, sunt instituții publice și nu una-două prin zonă, vine crema societății acasă cu mașinile închiriate să se dea în spectacol ca să se vadă ce bine le merge, trafic crescut și numai asta lipsea. Eu personal mă bucur că în final prin lupte seculare a ajuns olimpiada națională, mai ales de mate, în locul în care se agață harta-n cui, adică la noi. Dar trebuia anunțat boborul. Eu nu țin minte așa ceva. În schimb a apărut în ziare că ieri iar va suna alarma între 10 și 11. Văd că aia s-a amânat că n-am auzit sirena.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.