Ziua Romilor a fost sărbătorită astăzi la Satu Mare printr-un spectacol organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor, în organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.
Spectacolul de pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor a început cu evoluţia Trandafirilor Negri, care au şi cântat imnul internaţional al ţiganilor. În deschiderea evenimentului au luat cuvântul directorul instituţiei organizatoare, Robert Laszlo, consilierul judeţean Beniamin Urs, preşedintele Partidei Romilor Satu Mare, Horvath Ignac şi alţii.
“Am vrut să fiu alături de minoritatea cea mai deşteaptă pe care o avem în România, e singura minoritate care vorbeşte cel puţin patru limbi, limba română, limba maghiară, limba ţigănească şi limba muzicii. De aceea vă felicit”, a spus Beniamin Urs.
Consilierul Instituţiei Prefectului Rozalia Bondea a fot cea care a amintit câteva din problemele romilor una dintre ele fiind faptul că nu toţi etnicii îşi declară naţionalitatea, din mai multe motive.
După discursuri a urmat momentul mult așteptat, și anume dansurile țigănești. Au urcat pe formaţiile din Tăşnad, Pişcolt şi Tiream.