PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mergea pe stradă cu o sacoșă plină cu țigări. Polițiștii l-au oprit și i-au întocmit dosar penal

În data de 25 aprilie a.c., poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Satu Mare au desfăşurat o misiune specifică în municipiul Satu Mare.

Astfel, a fost depistat un cetăţean român, Sebastian M., în vârstă de 44 de ani, domiciliat pe raza jud. Satu Mare, care transporta într-un bagaj de mână voluminos, 317 pachete țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 3.700 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confirscării, iar bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Sursa – Poliția de Frontieră