Astăzi, la Consiliul Județean Satu Mare, s-au finalizat rundele de discuții în vederea implementării noilor modificări aduse legii salarizării unitare în sistemul medical. Dialogul a avut loc între conducerea Consiliului Județean, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș, Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare, precum și a reprezentanților sindicaliștilor.
Cu toate că Legea salarizării unitare a intrat în vigoare la 1 iulie 2017, modificările legislative aduse la finalul lunii martie 2018 au produs efecte care au întârziat plata salariilor angajaților din spitale. Din păcate, măririle de salarii din sistemul sanitar vizează doar personalul medical, în timp ce personalul auxiliar și TESA nu beneficiază de aceste majorări. Totodată, procentul ce poate fi acordat pentru sporuri, la nivelul instituțiilor coordonate de Consiliul Județean, trebuie să se încadreze în anvelopa de 30%.
Ca urmare a acestei limitări și în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții spitalelor, s-a găsit o soluție care să genereze cât mai puține pierderi la venituri, fiind distribuite cuantumurile de sporuri de la alte instituții subordonate Consiliului Județean, către spitale. În acest fel fiecare unitate spitalicească va depăși sporul de 30%, astfel încât impactul negativ asupra veniturilor personalului auxiliar și TESA să fie cât mai mic.
“Pentru ca astfel de probleme să nu mai apară pe viitor, consider că soluția ar consta într-o modificare legislativă care să mărească și veniturile personalului auxiliar și TESA din cadrul unităților spitalicești. Până nu apare o astfel de reglementare va exista o discrepanță între diversele categorii de personal care își desfășoară activitatea în cadrul acestor unități, discrepanță întreținută de legislație. Ne cerem scuze pentru întârzirea salariilor! Suntem de acord cu unele cerințe care vizează grupurile ocupaționale care nu au fost incluse în ultimele modificări legislative și continuăm dialogul cu factorii implicați, atât cu managementul unităților spitalicești cât și cu sindicatele”, a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean, la finalul rundelor de discuții.
Consiliul Județean Satu Mare, în calitate de ordonator principal de credite, nu are atribuții în stabilirea nivelului de salarii și sporuri pentru categoriile de angajați din cadrul spitalelor. Acest lucru cade în sarcina unităților spitalicești, ai căror reprezentanți vor purta discuții cu sindicatele, Comitetul Director și reprezentanții categoriilor ocupaționale, pentru a stabili cu exactitate acest nivel pentru fiecare categorie de salariați.