A început sezonul nunţilor de 3 zile şi 3 nopţi în Țara Oașului. Evenimentele grandioase cu peste o mie de invitaţi, săli decorate cu flori aduse din Olanda şi veşminte bătute în cristale Swarovski fac, de fiecare dată, înconjurul țării. Ultimul eveniment de anvergură a avut loc în Racșa, unde fiica cea mică a fostului viceprimar s-a măritat cu bărbatul iubit, un tânăr în vârstă de 25 ani, care în ultimii 9 a muncit la Londra. A reuşit astfel să adune bani pentru petrecere.
Toma Poptile, tatăl mirelui: “Undeva la 65.000 de Euro, pe acolo. Noi nu facem show din asta, am invitat lumea pentru a fi mulţumită. Aşteptăm pe toată lumea. Şi să ne bucurăm cu toţii că e un caz unic.”
Irina Poptile, mama mirelui: “Am mari emoţii şi sunt tare bucuroasă şi le doresc casă de piatră, înţelegere.”
Nu mai puţin de 27 de domnişoare de onoare îi sunt alături miresei, în cele 3 zile atât de importante pentru ea. Pregătirile au început joi cu împletitul şi au continuat vineri cu îmbrăcatul în rochia tradiţională, care are cam 30 de kg, scrie știrileprotv.ro.
Maria Conț, împletitoare Racșa: ”În zilele noastre toată lumea vrea ce-i mai scump şi mai frumos. Muncesc în străinătate şi vin acasă şi îşi fac haine.”
Denisa Puiu, domnişoara de onoare: “La noi nunţile sunt cu alai mare, cu mii de persoane, cu haine care şi mai de care, e foarte frumos la noi.”
Socrul mare şi socrul mic au pus împreună la bătaie 70.000 de euro ca să asigure mâncare şi băutura pentru o mie de invitaţi.
Angelica Pop, organizator evenimente: “Florile naturale se importa din Olanda, depinde cât sunt dispuşi să aloce, însă mârâi nu ţin cont de bani. Porneşte de la 3.000 de Euro şi poate ajunge la 7.000 de Euro.”
În această perioadă, în Tara Oașului au loc săptămânal astfel de nunţi.
Sursa – stirileprotv.ro