PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dorel Coica, alături de Victor Ponta în Pro România

Fostul primar al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a anunţat astăzi, într-o conferinţă că îl susţine necondiţionat pe Victor Ponta şi noua sa formaţiune Pro România. Anunţul a fost făcut alături de fostul premier, care speră să îl debarce pe Liviu Dragnea de la conducerea PSD.

Dorel Coica a ţinut să precizeze că Victor Ponta este singurul om pentru care face politică, dezvăluind că Liviu Dragnea nu a ajutat niciodată municipiul Satu Mare, în vreme ce Victor Ponta a făcut-o în mai multe rânduri.

“Eu rămân Pro Ponta, m mers pe mâna dânsului, a fost singurul care a sprijinit municipiul. Dl. Dragnea nu a dat niciun leu municipiului. Dl. Ponta a fost singurul care ne-a susţinut, sătmărenii trebuie să ştie că dl. Drangea nu a dat niciun leu pentru municipiul Satu Mare, dl. Ponta a dat banii pentru proiecte, şi inclusiv pentru al treilea pod. Dânsul a deschis finanţarea din banii Guvernului României. De astăzi deja de ştie că dl. Ponta doreşte să aibă organizaţie la Satu Mare, sunt convins că mulţi sătmăreni vor fi alături. Doresc să îl sprijin fără nicio condiţionare”, a declarat Coica.

Victor Ponta a declarat că noul partid îşi va înfiinţa filiale în toate judeţele. El speră să atragă atât membri PSD cât şi oameni care nu au mai făcut politică.