Marți, 8 mai 2018, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal din Carei a avut loc conferința „Jertfa Unirii noastre”, susținută de cunoscutul regizor și actor Dan Puric.
În deschidere, Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural, a precizat câteva aspecte cu privire la semnificația unui astfel de eveniment, în contextul anului centenar și importanța prezenței unei personalități de talia lui Dan Puric în județul Satu Mare.
Îndrăgitul actor a avut o întâlnire de două ore cu publicul careian, timp în care spectatorii au fost efectiv magnetizați de stilul oratoric inconfundabil și simțul umorului extrem de accentuat al artisului.
La final, Dan Puric a fost aplaudat în picioare de cei prezenți, iar după eveniment admiratorii s-au putut fotografia cu acesta.
Evenimentul, organizat de Direcția de Cultură a Municipiului Carei și Centrul Cultural Carei, s-a desfășurat în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri.