În cursul serii de ieri, în jurul orei 21:50, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui accident rutier, pe raza localității Turț.
La faţa locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Turț cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanţă S.M.U.R.D. După efectuarea recunoaşterii, personalul sosit la faţa locului, a constatat faptul că, în urma impactului cu un cap de pod, șoferul unui autoturism a fost propulsat în partea dreaptă a vehiculului, rămânând blocat.
Salvatorii au acţionat, cu ajutorul accesoriilor de descarcerare pentru extragerea acestuia, iar după acordarea primului ajutor medical la faţa locului, de către echipajul care încadra ambulanța S.M.U.R.D., victima a fost preluată de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean în vederea transportării la spital.
Sursa – ISU Satu Mare