PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

CNIPMMR și-a lansat filiala din Satu Mare. Crina Dunca, aleasă președinte

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și-a lansat filiala din Satu Mare, în cadrul Forumului ”INVEST”, cel mai mare eveniment economic al anului care a reunit peste o sută de persoane, oameni de afaceri locali, importanţi actori ai mediului de afaceri şi patronate din România, autorităţi centrale, locale şi diplomaţi. Forumul a fost organizat la inițiativa deputatului Octavian Petric și împreună cu filiala Satu Mare a CNIPMMR.

La eveniment au participat Florin Jianu – președintele CNIPMMR și fost ministru al IMM-urilor, și Augustin Feneșan – prim-vicepreședintele CNIPMMR și președinte al Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj.

Patronatul IMM-urilor din Satu Mare a fost fondat de reprezentanții a 16 firme din județ și își propune să fie o voce puternică a mediului de afaceri sătmărean independent faţă de autorităţile publice, de partidele politice şi de sindicate.

„Căutăm de mult persoanele potrivite care să construiască o organizație puternică la Satu Mare, iar organizarea acestui Forum ne arată că am găsit ceea ce căutam. Acest eveniment nu este unul punctual ci doar un început, continuitatea fiind cea care așează lucrurile și dă rezultate concrete pentru mediul de afaceri. Condiția este să fim pragmatici și practici și să creștem numărul investițiilor în această regiune„ – a declarat președintele CNIPMMR, Florin Jianu, în cadrul Forumului economic ”Invest in Satu Mare”, care a coincis cu lansarea filialei sătmărene.

În cadrul ședinței de constituire, președinte al filialei Satu Mare a CNIPMMR a fost aleasă Crina Dunca, iar vicepreședinți Mihai Sălceanu, Lavinia Filip și Delia Dan.

”Am intrat în acest proiect cu intenția de a contribui la coagularea mediului de afaceri sătmărean, care are nevoie de o voce puternică, de reprezentarea drepturilor și intereselor lor legitime. Patronatul a fost fondat de 16 firme, dar după organizarea Forumului economic ”Invest in Satu Mare”, alte 20 de societăți și-au anunțat intenția de a adera la organizație”, a declarat Crina Dunca, președinte al filialei CNIPMMR Satu Mare.

Membri fondatori ai patronatului:

SC Sprint Multimedia SRL  Satu Mare, SC Metalpet SA Satu Mare, SC Somipress România SRL Satu Mare, SC Solpress SRL Satu Mare, SC Vila Poesis SRL,  SC Activ Expert SRL, SC Samcif SA Satu Mare,  SC Alfa Rom SRL Satu Mare,  SC Fedox SRL Negrești-Oaș,  SC Instal Ros SRL Negrești-Oaș,  SC Cleanman SRL Vama, SC Ciceu SRL Negrești-Oaș, SC Berinde Alina SRL Negrești-Oaș, SC Agroindustriala Carei SA, SC Infratirea SA Carei și SC Agrind SA Tășnad.

Date de contact pentru reprezentanții societăților care doresc să adere la organizație: immsatumare@gmail.com sau la telefon 0740.119.843.

 

Sursa: CNIPMMR