Consiliul Județean Satu Mare a dat, astăzi, un aparat medical de aproximativ 150.000 de euro Spitalului Județean din Oradea. La un moment dat, în anul 2012, Spitalul Județean Satu Mare era al doilea spital din România care deținea o pompă de circulaţie extracorporală, iar acum după șase ani în care nu s-a găsit niciun medic care să îl folosească, aparatul este transferat la Oradea.
Conducerea Consiliului Județean Satu Mare a înființat o secţie de chirurgie cardiovasculară, a achiziţionat şi aparatură, dar, din cauza lipsei de personal foarte specializat, secţia a funcționat foarte puțin timp. Singurul specialist a plecat. Astfel, s-a ajuns ca Spitalul Județean Satu Mare să dețină un aparat performant. Consiliul Județean Satu Mare a decis să dea aparatul unui alt județ, respectiv județul Bihor.
Aparatul a fost achiziționat în anul 2012 din banii județului Satu Mare, iar astăzi este dat către spitalul din Oradea. Acest lucru are loc de vreme ce județul Satu Mare este fruntaș la problemele cardiologice.
Anunțul a fost făcut la Oradea, în cadrul unei conferințe de presă, la care au luat parte preşedintele Consiliului Județean Bihor, Pasztor Sandor şi preşedintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba. Conform președintelui Consiliului Județean Bihor, este posibil ca deja din septmebrie să înceapă primele intervenţii pe cord deschis în Oradea.