PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

ȘAH. Marele maestru Aczel Gergely a triumfat la Memorialul ”Iuliu Szabo”. Rezultatele și clasamentele finale

Festivalul Internațional de la Satu Mare s-a încheiat luni odată cu tradiționala festivitate de premiere. Ediția 2018 a strâns 170 de șahiști din 9 țări și foarte multe județe ale României. Dintre aceștia 100 au fost copii, un lucru îmbucurător pentru imaginea, dar și viitorul șahului sătmărean. Mai ales că din județul Satu Mare au fost șahiști de la cluburi precum Voința, Unio, LPS, Apollo, Petra Șah.

Turneul A, Memorial ”Iuliu Szabo”, ediția a 5-a, a strâns 71 de șahiști, printre ei trei mari maeștri și 16 maeștri internaționali. 9 runde s-au disputat în perioada 24 – 30 iulie, iar marele maestru Aczel Gergely (Ungaria) este cel care a pus mâna pe marele trofeu. Născut în anul 1991, Aczel a acumulat 7 puncte, i-a depășit pe GM Vlad Jianu (Timișoara) și IM Lucian Filip (Galați), ambii cu câte 6,5 puncte din 9 posibile.

Festivitatea de premiere a turneelor A, B, C și D a început luni puțin după ora 15:00. Au participat aceleași persoane întâlnire și la deschidere: Wilhelm Muller – directorul turneului, Ciprian Muntean – organizator și arbitru internațional, Doina Feher – viceprimar Satu Mare, Ioan Ghere – președintele CS Voința, Radu Chirilă – arbitru internațional şi soţiile lui Iuliu Szabo şi Vasile Marian.

Ciprian Muntean: ,,Doresc să mulțumesc tuturor participanților! Sper că v-ați simțit bine la Satu Mare și vă invit de pe acum și la edițiile următoare. Mulțumesc sponsorilor acestui eveniment!”

Ioan Ghere: ,,Mulțumesc sportivilor, participanților pentru efortul depus. La o astfel de competiție toată lumea are de câștigat. Se câștigă experiență, bună dispoziție pentru că te încarci pozitiv. Și sigur, îți propui ca la viitoarea ediție să obții mai multe puncte. În numele clubului Voința mulțumesc Consiliului Județean Satu Mare, Primăriei Satu Mare, colegilor de lângă mine care au depus eforturi mari pentru ca această competiție să fie o reușită. Vă așteptăm și la edițiile viitoare!”

Doina Feher: ,,Iată că am ajuns la finalul acestui Festival Internațional de Șah, iar pe noi ca și autoritate locală, vreau să vă spun că ne bucură acest eveniment atât de important pentru orașul nostru. Totul s-a desfășurat în această sală minunată, iar ca și reprezentantă a conducerii  transmit că vom sprijini în continuare acest festival și în anii următori. Vă mulțumesc tuturor celor care ați participat, tuturor celor care v-ați înscris și ați făcut un efort de a veni la acest festival important. Vă așteptăm și la edițiile următoare. Noi sprijinim sportul și în special acest sport foarte important, al minții. Au fost 170 de participanți din care 100 de copii. Este o cifră foarte importantă. Cel mai mult mă bucură că sunt atât de mulți copii înscriși. Vă felicit pe toți, indiferent de ce rezultat ați obținut. Nu știu nici eu rezultatele, dar faptul că sunteți aici este deja un câștig. Vă mulțumesc și vă doresc succes în continuare”.

Radu Chirilă: ,,Mediatizarea acestui festival a fost foarte bună, chiar și transmiterea live a meciurilor. Îi felicit pe organizatori pentru condițiile pe care ni le-au asigurat. Îi felicit și pe jucătorii care au ales să participe la un eveniment deosebit”. 

Turneul A, Memorial “Iuliu Szabo”

Clasament general:

1 – Aczel Gergely (Ungaria)

2 – Vlad Jianu (Timişoara)

3 – Lucian Filip (Galaţi)

4 – Adrian Petrişor (Arad)

5 – Robert Năstase (Otopeni)

6 – Dragoş Ceres (Republica Moldova)

7 – Ilie Martinovici (Buzău)

8 – Călin Gheorghiu (Iaşi)

Cei mai buni sătmăreni:

1 – Petrică Costin (Petra Şah)

2 – Alin Angheluş (LPS)

3 – Levente Ilonczai (LPS)

Cei mai buni veterani:

1 – Vegh Endre (Ungaria)

2 – Abramovic Bosko (Serbia)

3 – Banas Jan (Slovacia)

Cei mai buni Elo 1801-1900:

1 – Kiraly Ferencz (Austria)

2 – Grigore Fugulyan (Arad)

Cei mai buni Elo 1901-2000:

1 – Filip Andrei (Bucureşti)

2 – Andrei Mintau (Ploieşti)

Cei mai buni Elo 2000-2001:

1 – Samir Milos (Slovacia)

2 – Pavel Miloi (Bucureşti)

Câştigătorii ediţiilor “Iuliu Szabo”

2014: Mihai Bonte (CS Şah Club Galaţi)

2015: IM Ruslan Soltanici (Republica Moldova)

2016: IM Aczel Gergely (Ungaria)

2017: GM Sergey Kasparov (Belarus)

2018: GM Aczel Gergely (Ungaria)

Organizatorii festivalului au fost: CS Voinţa Satu Mare, Asociaţia Sportivă Szabo Iuliu-Gyula, Consiliul Judeţean Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare prin Centrului Cultural G.M. Zamfirescu Satu Mare.

 

 

Exit mobile version