PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Vizibilă din Satu Mare. Cea mai lungă eclipsă de lună din acest secol

Cea mai lungă eclipsă de lună totală din acest secol va avea loc în această noapte și va fi vizibilă și din Satu Mare. Potrivit Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, eclipsa va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă și va fi vizibilă în întraga țară, dacă va fi senin.

Dacă va fi senin, fenomenul va putea fi observat și din Satu Mare, mai puțin primele minute, informează Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.

Așadar, cea mai spectaculoasă parte a eclipsei, intrarea în umbră şi traversarea ei, va putea fi văzută în totalitate din Satu Mare.

Luna va răsări la apusul Soarelui, dar în partea opusă de cer, punctul cardinal est-sud-est. În momentul răsăritului, Luna se va afla în penumbra Terrei, însă mai mult ca sigur nu se va putea vedea ceva schimbat pe discul selenar, potrivit Observatorului Astronomic.

Intrarea în penumbră, momentul care este considerat începutul eclipsei, se va produce vineri, la ora 20.14, când Luna se va afla sub orizont.

Exit mobile version