PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accident teribil. Doi tineri au murit din cauza vitezei excesive

Doi tineri au murit azi noapte în urma unui teribil accident rutier. Un șofer, în vârstă de 30 de ani, a ieșit cu mașina de pe carosabil, lovind puternic un copac aflat pe partea dreaptă a direcției de mers.

Incidentul s-a petrecut din cauza vitezei excesive.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Cadina Ținca, în autoturism se afla şi o fată, în vârstă de 29 de ani. În urma impactului puternic, ambii tineri au decedat.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri din cadrul Punctului de Lucru Turţ și din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale de descarcare și două ambulanțe SMURD.
Intervenția a fost una complexă. Pentru a ajunge la autoturismul ieșit de pe carosabil pompierii au fost nevoiți să taie mai mulți copaci, iar pentru a ajunge la victime au executat manevre de repoziționare a autoturismului.
Din nefericire, echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru cele două persoane găsite în autoturism, acestea prezentând leziuni incompatibile cu viața. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 30 de ani, aflat la volan și pasagera din dreapta, o femeie în vârstă de 29 de ani.

Poliția face cercetări de ucidere din culpă în acest caz.