Senatorul sătmărean Gabriel Leș a participat astăzi, marți, 21 august, la o dezbatere pe tema Legii Pensiilor, întâlnire la care a luat parte și secretarul de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Adrian Marius Rîndunică. Gabriel Leș a declarat, între altele, că este necesară eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, iar persoanele care au lucrat același număr de ani în aceeași profesie trebuie să aibă pensii egale.
,,Am participat azi la dezbaterea moderată de secretarul de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Adrian Marius Rîndunică, pe tema proiectului Legii sistemului public de pensii, la Instituția Prefectului Satu Mare.
Modificările sunt imperios necesare deoarece prin acestea se urmăreşte eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceeaşi profesie şi au cotizat egal, să aibă pensii diferite.
Totodată, se elimină inechităţile din sistem dintre femei şi bărbaţi care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceleaşi condiţii şi care au contribuit egal, dar care au pensii diferite. Sper să aprobăm legea în viitoarea sesiune parlamentară pentru a stabili echitatea în sistemul public de pensii!”, a declarat senatorul Gabriel Leș.