Un cetățean român a murit în accidentul care s-a petrecut marți la Genova, în Italia, unde un pod peste care trecea o autostradă s-a prăbușit, anunță Ministerul român de Externe. Românul se numără printre cele 35 de persoane decedate în urma acestui tragic eveniment.
,,O echipă consulară mobilă, condusă de șeful oficiului consular de la Torino, s-a deplasat la locul incidentului și la spitalele din zonă pentru a acorda asistență consulară. Conform datelor preliminare obținute, până la acest moment, de echipa consulară mobilă aflată la fața locului, printre persoanele decedate a fost identificat și un cetățean român”, informează MAE.
Ministerul de Externe a mai precizat că, având în vedere gravitatea incidentului, operațiunile complexe de salvare și de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt în derulare. Echipa consulară mobilă își va continua activitatea de asistență pe tot parcursul nopții și va menține în permanență legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităților locale, cât și cu unitățile medicale la care au fost transportate victimele.
Reamintim că podul Morandi, din apropierea capitalei Liguriei, s-a prăbușit ieri, marți, 14 august. Mai multe autoturisme care circulau pe autostradă, prinse sub dărâmături.
Podul de pe autostrada A10 are o înălţime de aproximativ 100 de metri, potrivit presei italiene. E o “tragedie uriaşă”, a declarat marţi ministrul infrastructurii şi transportului, Danilo Toninelli, în contextul în care autorităţile se tem că zeci de persoane şi-ar fi pierdut viaţa.
Filmări de la locul incidentului arată bucăţi mari din pod căzute. Agenţia ANSA relatează că mai multe persoane au murit după ce câteva vehicule au fost zdrobite de bucăţile de pod căzute.