PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PNL cere demisii! Pagube de 4 miliarde euro din cauza pestei porcine africane

Importanţi lideri ai PNL au criticat astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul din Satu Mare, modul în care reprezentanţii guvernului au intervenit în cazul pestei orcine africane. Conferinţa a fost susţinută de către deputatul Adrain Oros, vicepreşedinte al PNL, deputatul Romeo Nicoară şi preşedintele PNL Satu Mare, Adrian Albu.

Aceştia au arătat că incompetența și interesele de la vârful Guvernului PSD- ALDE pun în pericol securitatea alimentară a României.

Deputatul Adrian Oros a consideră că răspândirea virusului pestei porcine africane în România putea fi prevenit dacă autorităţile ar fi luat măsuri iar pagubele estimate se ridică la circa 4 miliarde de euro, cei mai afectaţi fiind marii crescători.

El a adresat zece întrebări publice la care trebuie să răspundă Liviu Dragnea – Geronimo Brănescu, şeful Autorităţi Naţionale Sanitar Veterinare şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, cărora le şi cere demisiile. Parlamentarul a lăsat să se înţeleagă că dincolo de o crasă incompetenţă s-ar putea ascunde interese materiale.

Redăm întrebările:

  1. De ce nu s-a restricționat circulația animalelor (inclusiv a porcilor) în 2017, când a fost diagnosticat primul focar de Pestă Porcină Africană (PPA)? Dimpotrivă, în populismul său, Petre Daea a făcut presiuni să se deschidă târgurile de animale?
  2. De ce anul acesta, după apariția pestei porcine africane, Președintele ANSVSA nu a dispus inspecții (examene clinice) în exploatațiile cu animale, așa cum prevăd normele sanitare veterinare? În celelalte state UE aceste inspecții se fac de două ori pe an, chiar dacă nu evoluează boli grave. Au fost solicitări repetate în acest sens din partea medicilor veterinari, inclusiv la mitingul de protest, din primăvară, din fața ANSVSA. Cred că focarele de boală puteau fi identificate din timp și pierderile ar fi fost mult diminuate, pentru că, potrivit Deciziei CE 709/2014, art. 8, lit. d, se poate face comerț și export din zone libere de PPA, dacă animalele provin din exploatații care au făcut obiectul inspecțiilor de două ori la interval de 4 luni. Nu se bloca astfel toată țara.
  3. De ce ANSVSA nu a deblocat Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor? Baza de date nu poate fi utilizată pentru punerea în aplicare și verificarea restricțiilor de circulație a animalelor.
  4. De ce Guvernul nu a modificat decât zilele acestea legislația cu privire la vânătoarea mistreților, deși, când are alte interese, emite Ordonanțe de Urgență săptămânal?
  5. De ce Centrul Național pentru Combaterea Bolilor a fot convocat abia în 28 iunie, deși primul focar de PPA în Tulcea a apărut în 10 Iunie, cu optsprezece zile înainte?
  6. De ce Consiliul Științific al ANSVSA a fost convocat abia la sfârșitul lunii iulie iar planul de eradicare al PPA a fost trimis la Monitorul Oficial abia în 6 August?
  7. De ce nu s-au procurat din timp (din 2017) mijloace de incinerare și nu s-au stabilit locuri de îngropare predeterminate pentru eliminarea alternativă a cadavrelor care nu pot fi incinerate (pct. 4, anexa IV, Directiva 92/119/CEE)?
  8. De ce nu s-a intensificat programul de supraveghere pasivă la mistreț (examen de laborator din probe recoltate de la animale bolnave sau moarte) și nu s-a aplicat această supraveghere în fermele comerciale? De ce nu s-a instituit un program de supraveghere activă la porcii domestici (identificarea de anticorpi la animale clinic sănătoase) ca soluție pentru județele limitrofe celor în care evoluează boala?
  9. De ce conducerea ANSVSA a refuzat constant colaborarea cu Colegiul Medicilor Veterinari din România si cu Asociațiile de Crescători?
  10. De ce nu s-a făcut de la început o informare corectă a proprietarilor de porcine, a reprezentanților industriei de profil și a întregii populații privind măsurile care se impun, obligațiile ce le revin, precum și gravitatea consecințelor nerespectării acestor măsuri?