PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Stagiune aniversară. 50 de ani de la înfiinţarea secţiei române a Teatrul de Nord Satu Mare

Conducerea Teatrului de Nord Satu Mare pregăteşte o stagiune aniversară, urmând să se împlinească 50 de ani de la înfiinţarea secţiei române, 65 de ani de existenţă a secţiei maghiare, dar şi pentru a celebra Centenarul Marii Uniri.

Detalii despre noua stagiune, care se anunţă a fi una promiţătoare, au fost prezentate astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută de managerul general al instituţiei, Nagy Orban, şi de directorul secţiei române, Ovidiu Caiţa.

Cei doi au precizat că vor fi unele piese rejucate, la cererea publicului, dar şi unele noi şi inedite. În acest sens, Ovidiu Caiţa a anunţat că va regiza o piesă ce va fi selectată în urma concursului de dramaturgie FocusDrama.ro, concurs finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

“Ceea ce propunem noi în jurul Centenarului este un proiect inedit, pentru care am câştigat finanţarea AFCN, un concurs de dramaturgie, care se numeşte Focus Drama. Dramaturgi din România, de toate generaţiile, sunt rugaţi să ne trimită texte care au legătură cu felul în care se raportează generaţiile diferite la ideea de România, acum, la 100 de ani. Am primit până acum 23 de texte, dead-line-ul este 15 septembrie, deci aştept să mai vină texte”, a spus Ovidiu Caiţa.

Textul ales de juriu urmează să fie montat şi prezentat în noua stagiune.

Pentru aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea secţiei române vor fi invitate personalităţi care au avut legătură cu Satu Mare, şi vor fi premiate.

“Avem în plan o mulţime de evenimente pentru perioada respectivă, nişte spectacole, personalităţi care au avut legătură cu Satu Mare şi pe care le dorim invitate şi premiate. Teatrul românesc e mult mai vechi de 50 de ani în Satu Mare şi sper să putem să marcăm, să evidenţiem lucrurile care s-au întâmplat şi înainte de aceşti 50 de ani”, a spus regizorul.

 

Stagiunea 50:

Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri, un spectacol de Andrea Gavriliu

FocusDrama.Ro, regia Ovidiu Caița – spectacolul câștigător al concursului de dramaturgie din proiectul FocusDrama.Ro, finanțat de AFCN

Despre șoareci și oameni de John Steinbeck, regia Andrei Mihalache

Mâine va fi o nouă zi de Iaroslava Pulinovici, regia Dumitru Acriș

Prostia omenească, adaptare muzicală după Ion Creangă, regia Andrei Mihalache

—————————————————————————————————————————

Cină cu proști de Francis Veber, regia Daniel Vulcu

Cabinierul de Ronald Harwood, regia Ovidiu Caița

Desculț în parc de Neil Simon, regia Laura Moldovan

Almost, Maine de John Cariani, regia Theo Marton

Iluzii de Ivan Vîrîpaev, regia Cristian Ban

Consiliu de familie de Cristina Clemente, regia Theodor-Cristian Popescu

Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Ovidiu Caița

O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Andrei Mihalache

Nebunul și călugărița de S. I. Witkiewicz, regia Vadas Laszlo

Yom Kippur de Hanna Azoulay Hasfari, regia Eugen Gyemant

Un spectacol improvizat cu ImproȘtim

Im`Programa – spectacol de improvizație pe teme școlare

Avioane de hârtie de Elise Wilk, regia Carmen Frățilă

Profesorul de franceză de Tudor Mușatescu, regia Andrei Mihalache

Micul Prinț adaptare după Antoine de Saint-Exupéry, regia Marius Costache

Ivan Turbincă adaptare după Ion Creangă, regia Daniel Vulcu

Cenușăreasa adaptare după Fraţii Grimm şi Charles Perrault, regia Andrei Mihalache

——————————————————————————————————————–

ABONAMENT PENTRU ADULȚI – 5 SPECTACOLE

FocusDrama.Ro, regia Ovidiu Caița – spectacolul câștigător al concursului de dramaturgie din proiectul FocusDrama.Ro, finanțat de AFCN

Despre șoareci și oameni de John Steinbeck, regia Andrei Mihalache

Mâine va fi o nouă zi de Iaroslava Pulinovici, regia Dumitru Acriș

+ 2 spectacole la alegere din reluări

  1. a) 1. Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri, un spectacol de Andrea Gavriliu
  2. Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Ovidiu Caița
  3. Consiliu de familie de Cristina Clemente, regia Theodor-Cristian Popescu
  4. b) 1. Nebunul și călugărițade Stanislaw Ignacy Witkiewicz, regia Vadas Laszlo
  5. Iluzii de Ivan Vîrîpaev, regia Cristian Ban
  6. Yom Kippur de Hanna Azoulay Hasfari, regia Eugen Gyemant

 

ABONAMENT PENTRU ELEVII CLASELOR IX – XII ȘI STUDENȚI – 4 SPECTACOLE

Profesorul de franceză de Tudor Mușatescu, regia Andrei Mihalache

Despre șoareci și oameni de John Steinbeck, regia Andrei Mihalache

FocusDrama.Ro, regia Ovidiu Caița

Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri, un spectacol de Andrea Gavriliu

 

ABONAMENT PENTRU ELEVII CLASELOR V-VIII – 3 SPECTACOLE

Profesorul de franceză de Tudor Mușatescu, regia Andrei Mihalache

Almost, Maine de John Cariani, regia Theo Marton

Im`Programa – spectacol de improvizație pe teme școlare

 

ABONAMENT PENTRU ELEVII CLASELOR I-IV ȘI GRĂDINIȚE – 3 SPECTACOLE

Cenușăreasa adaptare după Fraţii Grimm şi Charles Perrault, regia Andrei Mihalache

Prostia omenească adaptare muzicală după Ion Creangă, regia Andrei Mihalache

Ivan Turbincă adaptare după Ion Creangă, regia Daniel Vulcu

 

PREŢURILE ABONAMENTELOR:

Abonament Premieră ”Ștefan Mareș”: 120 lei

Abonamentele ”Vasile Savinescu” și ”Radu Sas”: 90 lei; 55 lei pentru pensionari

Abonament pentru elevii claselor IX-XII și studenți (”Ioan Slavici”, ”Mihai Eminescu”, ”Gheorghe Dragoș”): 55 lei

Abonament pentru elevii claselor V-VIII (”Ion Creangă”, ”Octavian Goga”, ”Liviu Rebreanu”, ”Cazimir Tănase”): 40 lei

Abonament pentru elevii claselor I-IV și grădinițe (”Vasile Alecsandri”, ”Prichindel”, ”Livia Ungureanu”, ”Johann Ettinger”, ”Grigore Mosisil”, ”George Topârceanu”, ”Avram Iancu”, ”George Coșbuc”, ”Frații Grimm”, ”Petre Ispirescu”, ”Mihail Sadoveanu”, ”I.L. Caragiale”): 25 lei

Abonament pentru angajații instituțiilor de cultură și profesori: 75 lei

Abonament pentru persoanele cu handicap: 40 lei

 

PREŢURILE BILETELOR:

Sala Mare

zona A /zona B /zona C/zona D

bilet pentru PREMIERĂ:                                           

45 lei/40 lei/35 lei/18 lei

bilet pentru adulţi:                                          

35 lei/30 lei/25 lei/10 lei

bilet pentru pensionari, studenţi, elevi V-XII: 

30 lei/25 lei/18 lei/10 lei

bilet pentru elevii claselor I-IV şi preşcolari:

10 lei/10 lei/10 lei/10 lei

Sala Studio

18 lei

 

 

Exit mobile version