Telekom România Communications a vândut, în ultimele luni, 19 apartamente, clădiri și spații comerciale din București și țară, printre care și un spaţiu comercial din Satu Mare, potrivit site-ului Profit.ro.
Operatorul a vândut șase clădiri comerciale amplasate în Iași, al cărei preț de pornire a fost de 2,1 milioane de euro, Tulcea – 1,221 milioane de euro, Craiova – 1,1 milioane de euro, Pitești – 1 milion de euro, București (Iancului) – 985.000 euro și Brașov – 800.000 euro.
De asemenea, potrivit sursei citate, alte trei clădiri comerciale din Miercurea Ciuc, Baia Mare și Satu Mare, cu prețuri de pornire cuprinse între 350.000 și 480.000 de euro.
Celelalte nouă proprietăți vândute, 3 apartamente și 6 spații comerciale, aveau prețuri de pornire situate între 9.275 și 290.000 euro, conform datelor Telekom România Communications. La finele anului 2017, Telekom Romania Communications avea la vânzare un portofoliu de aproape 100 de proprietăți.
În prezent, pe pagina de imobiliare a Telekom sunt la vânzare 90 de proprietați.