PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

,,Ziua Calului” la Ardud: Povestea fascinantă a celui mai nobil dintre animale

În data de 16 septembrie 2018, pe Stadionul “Cetate” din orașul Ardud, Asociația „Ecvestra Perla Neagră” în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Ardud, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Asociația Culturală „Dr. Augustin Mircea” Ardud și Clubul Rotaract Satu Mare organizează prima ediție a evenimentului “Ziua Calului”, singurul eveniment de acest gen la nivelul județului Satu Mare, la care vor participa un număr mare de participanți și invitați din mai multe zone ale țării, dar și de peste hotare.

În afara celor peste 100 de concurenți, evenimentul nostru va găzdui atât invitați speciali, cât și reprezentanți ai Primăriei orașului Ardud și a mai multor companii cunoscute la nivel județean, național și chiar internațional.

„Pentru că în istoria omenirii calul nu a fost despărțit niciodată de om credem că celebrarea acestui nobil animal reprezintă în primul rând, o datorie morală pentru noi toți, cei care iubim, respectăm și admirăm frumusețea lui..

În esență, despre asta este vorba, de a ne aduce aminte, măcar într-o zi de cai, de acești prieteni care au fost alături de oameni, încă din zorii istoriei. Nu a existat nici o bătălie fără cai și chiar și inexpugnabila Troie nu a putut fi cucerită fără geniala idee a lui Ulise de a dărui troienilor un cal…troian. Știa prea bine, vicleanul stăpân din Itaca că cei din Troia nu vor putea refuza acest dar.

De multe ori, arheologii au descoperit morminte antice în care, alături de scheletele eroilor, se aflau și cele ale cailor, pentru că strămoșii noștri nu puteau dezlipi, nici măcar în moarte, omul de calul său iubit.

Apoi să nu mai vorbim de despre fabuloșii centauri! În fulguranta alergare, omul și calul păreau o singură ființă! Centaurul este simbolul adânc al unei comuniuni pe care nu o pot înțelege decât cei ce simt în șa, freamătul calului care îi poartă spre un alt tărâm…

De ce am ales Ardudul pentru această sărbătoare? Răspunsul este simplu: pentru că ardudanii au demonstrat în ultimii ani că promovează acte culturale de înaltă calitate și fiți siguri că această zi, cea a calului, va căpăta sub zidurile cetății din Ardud, conotații culturale de înaltă intensitate și trăire.

Poate că astăzi calul trece printr-o perioadă de mare cumpănă și cel ce ne-a fost credincios milenii de-a rândul se vede astăzi uitat, trădat și aruncat în neantul uitării. Dar noi, cei care prin nevăzute rădăcini înfipte în adânc simțim aroma unui cal credincios, vom lupta pentru ca acest sublim animal să rămână în viața noastră și să-i dea un sens mai profund. Da, iubim caii și cred că prin asta am spus tot! Știm însă că iubirea noastră nu este suficientă, dar și mai bine știm că sunt foarte mulți sătmăreni care încă tresar atunci când aud copitele cailor, bătând tot mai stingher drumurile din ce în ce mai puține, pe unde mai au voie să treacă.

Haideți cu toți să aducem un omagiu, calului! Să reîncărcăm întreaga memorie afectivă a lumii, într-o singură zi, ziua calului. Și un binom de neclintit: un om și un cal.

În măruntaiele Cetății din Ardud, prin neștiute tuneluri, se aud trecând caii, cu potcoave întoarse, cu toată povara istoriei stinsă în fascinante legende, și în șei, să distingem chipurile voievodului Bartolomeu Dragfi, al contelui Karoly sau al lui Pintea Viteazul, fiecare din ei, luptând pentru o idee, pentru un ideal. Un om, un cal și un ideal! Iată o poveste care își mai caută și astăzi un sens. Hai să descoperim acest sens împreună de ziua unui prieten. Mai exact, de Ziua Calului…”

PROGRAM:

10:00 – 11:30 Înscrierea participanților pentru concursul de frumusețe cabalină

11:45 – 12:00 Parada costumelor populare, călare

12:00 – 12:10 George Negrea (interpret muzică folk)

12:10 – 14:10 Desfașurarea Concursului de frumusețe

14:10 – 14:30 Pauză tehnică

14:30 – 16:00 Concursul de atelaje

16:30 – 17:30 Balul Cailor (în acordurile Filarmonicii „Dinu Lipatti” Satu Mare, având ca invitat pe tenorul Marian Buzilă, iar spectacolul de cai va fi susținut de Hajduszoboszloi Lovas Betyarok și dresorul de cai Paszka Lehel).

 

 

 

Exit mobile version