Firma care deţine sonda de la Moftin efectuează teste pentru a intra în producţie. Astfel, potrivit pompierilor sătmăreni, au loc teste controlate de producţie. Arderea este una controlată, echipa de lucru fiind la faţa locului.
Flăcările se văd până pe DN 19 şi chiar din unele zone din Moftin.
Serinus Energy deţine, prin firma Winstar, concesiunea unui perimetru din judeţul Satu Mare, de aproape 3.000 de kilometri pătraţi. Compania a identificat acolo rezerve de circa 510 milioane de metri cubi de gaze, după ce a forat două sonde. Doar în primele trei luni ale acestui an, Serinus a investit 2 milioane de dolari pentru dezvoltarea operaţiunilor din România dar a trebuit să suporte şi daune legate de faptul că la una dintre sonde a avut loc un incendiu, anul trecut.
Amintim că sonda din Moftin a fost distrusă în urma unor scăpări de gaz. Pompierii, alături de specialişti canadieni, au reuşit după săptămâni bune să stingă focul necontrolat şi să închidă puţul din care ieşea gaz natural.
https://www.youtube.com/watch?v=JkDMu884E3k