PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bărbat condamnat pentru contrabandă, oprit în Vama Petea. A fost reținut de polițiști

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat din județul Maramureș, condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În această dimineață, joi, 11 octombrie, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, Ionuț H., în vârstă de 27 de ani, județul Maramureș.

Cu ocazia controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că tânărul este căutat de autoritățile române. Pe numele lui a fost emis de către Curtea de Apel Cluj, în octombrie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Tânărul a fost condamnat la trei ani și patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa – Poliția de Frontieră

 

 

Exit mobile version