PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dramele „sătmărenilor” din străinătate. Sau cum se fură până și emoțiile

O anumită postare a unui agent de turism din Satu Mare a devenit virală pe facebook, după ce a redat dramele unor ”sătmăreni” care se despart cu greu de familie și merg să muncească în străinătate.

Textul, foarte bine scris, redă dramele celor care își lasă acasă familile pentru un trai mai bun. Doar că agentul sătmărean a preluat un text scris de un jurnalist român în aeroportul din București și l-a adaptat ca și cum l-ar fi scris chiar el de pe aeroportul din Satu Mare.

Astfel, textul a fost preluat imediat, doar că este cât se poate de fals. Adică drama unei persoane din Neamț este prezentată ca drama unei persoane din Neamț iar locul de fumat al aeroprotului Otopeni parcă ar fi cel de pe aeroportul din Satu Mare.

Practic, sunt modificate doar numele județelor și al aeroportului, în rest, copy-paste 100%, cum se practică mai nou.

Redăm textul original, publicat în luna februarie de siteul activenews.ro, cu ”adaptarea” de acum câteva zile, în paranteze.

Ca orice cursă spre Italia (în textul modificat apare Londra), era plină ochi de români. Am căutat locul de fumat, care, la Otopeni (în textul modificat apare Satu Mare) ce-i drept, este unul decent. Am stat vreo 20 de minute, preţ de 2 ţigări, timp în care mi-am făcut planul de bătaie. (…) Vremea se anunţa bună în Italia (în textul modificat apare Londra), doar ceva ploi, (nimic neobișnuit – adăugat), aşa că aveam toate motivele din lume să fiu liniştit.
Am ieşit din locul de fumat, am cumpărat o apă şi am plecat spre poarta de îmbarcare. Mai aveam vreo 30% baterie, deci timp de facebook sau vreun joc stupid, până când urma să ne urcăm în avion. Am găsit cu greu loc şi am luat telefonul. Erau lângă mine doar români.

Deodată, m-am ridicat ca tras de un resort. Lângă mine, un tip era cu Skype-ul deschis. Auzeam toată conversaţia. M-am şi uitat, pentru că mi se păruse ceva ciudat. Tipul avea lacrimi (ochi – adăugat). Şi ţinea mâna pe tabletă. Acolo erau copiii lui. Soţia, pe fundal, şi soacra. Nu redau conversaţia, dar aceasta era chiar dramatică. Copiii îl întrebau când vine. El tot promitea că de Paşte va fi acasă. Apoi se ştergea de lacrimi. Şi spunea că îi iubeşte. M-am ridicat înmuiat şi eu şi m-am dus la geam. Am privit în jur ca trezit dintr-un vis. Toţi erau pe tablete şi vorbeau acasă.

O femeie îi spunea fiicei să asculte de bunica şi să-şi facă temele, chiar dacă începe vacanţa. Un alt tip îi spunea nevestei ca săptămâna viitoare îi va trimite 200 de lire (în textul modificat apare – euro) să plătească banca. Toţi erau prinşi într-un joc dramatic al vieţii. M-am prăbuşit pe scaun. Eram într-un avion al oamenilor noştri, care, aşa cum spunea bunica mea, au plecat în străineţuri, pentru un rost. Cu accent de Moldova, de Oltenia sau de ardeleni cuminţi. O diasporă tristă. Oameni care-şi văd copiii de 2-3 ori pe an. Care s-au dus pentru mia aia de euro în lume şi care, atunci când iau o pâine, se gândesc că trebuie să trimită jumătate sau mai mult din bani acasă, în micile oraşe falimentare ale României, în satele noastre depopulate.

O tânără din Neamț (în textul modificat apare Maramureș) ţinea telefonul în mână, cu lacrimile curgându-i nestingherit. Pe ecran erau părinţii ei, care îi spuneau să aibă grijă de ea, că „uite ce ştiri sunt la tv cu româncele din Italia (în textul modificat apare Londra).

Asta a fost doar o cursă spre Italia (în textul modificat apare Anglia), una din cele peste 10 care decolează zilnic. Şi nu pleacă cu turişti de Amalfi (în textul modificat apare – Londra). Pleacă cu un sfert de Românie, lăsând acasă un alt sfert îndurerat. Inimi care se rup pe din două.

Românii vin acasă maximum de 2-3 ori pe an. Dacă vin mai des, Doamne ferește!, este doar din cauza unui deces…
Copiii cresc fără unul sau, şi mai rău, fără ambii părinţi. Fără afecţiunea lor, fără ancoră… Vom avea, în viitor, o generaţie atrofiată, una care a crescut fără căldura familiei.

Desigur că problemele românilor plecați peste hotare în condiții grele sunt cam aceleași, dar de aici și până la a fura opiniile sau emoțiile unui jurnalist, este cale lungă.

Exit mobile version