PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Bărbat lăsat fără mașină în PTF Petea. Polițiștii au fost fermi

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat la controlul de frontieră un autoturism marca Mitsubishi, ce figurează ca fiind furat din Germania.

Luni, 01 octombrie, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru formalităţile de frontieră, Florin S., în vârstă de 45 de ani, domiciliat pe raza județului Prahova, la volanul unui autoturism marca Mitsubishi, pe care erau aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice României.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată ca “bun căutat pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale”, fiind declarată furată de autoritățile din Germania, în data de 30 septembrie 2018.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 5.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Sursa – Poliția de Frontieră

Exit mobile version