PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&VIDEO. Contrabandă prin apă în județul Satu Mare

Polițiștii de frontieră au descoperit și confiscat 39.870 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, pe care mai mulți bărbați au încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 30 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, judeţul Satu Mare, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări. Astfel, în jurul orei 16.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care încercau să treacă ilegal din Ucraina în România, prin apa râului Tur. Persoanele în cauză se deplasau prin apă, transportând mai multe colete voluminoase învelite în folie neagră, legate între ele cu sfoară, a anunțat Poliția de Frontieră.

La fața locului a fost solicitată o echipă de intervenție care a acționat pentru reținerea celor în cauză, moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au îndreptat spre teritoriul statului vecin.

În urma acțiunii a fost reținut un cetățean ucrainean, în vârstă de 30 de ani, iar la scurt timp, colegii de la Sectorul Poliției de Frontieră Halmeu au reținut în apropierea frontierei de stat un alt cetățean ucrainean, în vârstă de 27 de ani, implicat în activitatea de contrabandă.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat un număr de 67 de baxuri, ce conţineau 39.870 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, a căror valoare se ridică la suma de 466.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Exit mobile version