Manifestările impresionante dedicate Zilei Armatei Române au debutat în această dimineață, joi, 25 octombrie, în municipiul Carei. Evenimentul a fost marcat în prezența ministrului Apărării Naționale Mihai Fifor, precum și în prezența a numeroși careieni care s-au adunat, cu mic, cu mare, în fața Monumentului Ostașului Român.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului de Stat, în prezența personalului militar și a unui sobor de preoți. La această sărbătoare participă, așadar, ministrul Apărării, Mihai Fifor, dar și fostul ministrul al Apărării Naționale, actualul senator sătmărean, Gabriel Leș. Manifestările au continuat cu depuneri de coroane.
Oamenii s-au adunat în număr foarte mare la această sărbătoare, centrul Careiului transformându-se într-un adevărat tărâm al militarilor români.